18 Septembrie 2013

BNR organizeaza un colocviu juridic cu tema "Relatia client banca



Banca Nationala a Romaniei va organiza joi, 19 septembrie, un colocviu cu tema "Relatia client - banca; perspective legislative", eveniment care face parte din seria colocviilor juridice ale BNR, potrivit unui anunt transmis de catre banca centrala unei asociatii de consumatori

Tema aleasa sugereaza ca BNR ar putea oferi un cadru de discutie care sa vizeze si legislatia privind procesele colective pe clauzive abuzive.
Cel mai probabil, BNR va transmite programul colocviului pe parcursul zilei de marti, 17 septembrie, anunta Mediafax.

La inceputul acestui an, Guvernul a decis, prin ordonanta de urgenta aprobata in ultima zi inaintea vacantei parlamentare, cand mai putea emite astfel de acte normative, ca articolul din Codul de procedura civila care ofera posibilitatea Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) sau asociatiilor de protectie a consumatorilor sa denunte in instanta clauzele abuzive si sa le elimine din toate contractele de prestari servicii, inclusiv credite bancare, sa fie amanat pana la 1 iulie 2013.

Amanarea a intervenit la solicitarea expresa a misiunii Fondului Monetar International, care a motivat ca nu exista un studiu de impact asupra sistemului bancar. O astfel de conditionalitate a mai fost introdusa in scrisorile de intentie din anul 2010, cand expertii internationali au cerut modificarea OUG 50/2010, care obliga bancile la transparentizarea costurilor din contractele de creditare.

In ambele situatii, BNR s-a opus initiativelor legislative si a facut lobby pe langa Guvern si FMI pentru a nu valida acte normative care ar aduce pierderi in sistemul bancar, motivand ca ar putea fi pusa in pericol stabilitatea financiara.



Citeste si