20 Septembrie 2013

Valentin Mircea, vicepresedintele Consiliului Concurentei, demisioneaza. Motivul?



Valentin Mircea, vicepresedintele Consiliului Concurentei, si-a anuntat demisia dupa o activitate de patru ani si jumatate, inceputa in mai 2009.

Motivele acestei decizii sunt de ordin personal, afirma Valentin Mircea pe blogul sau. "Pe de o parte, vreau sa ma ocup de acum inainte de studii si cercetari in domeniul concurentei, in principal in cadrul Centrului de Studii in Dreptul Concurentei al Facultatii de Drept din Universitatea Bucuresti si studii post-universitare intr-o universitate din Europa. Lista mea de proiecte este lunga si aceasta include, pe termen mediu, proiectul –ambitios- al unui tratat de dreptul concurentei", explica Valentin Mircea.

"Pe de alta parte exista o anumita nemultumire personala fata de starea de lucruri din prezent din Consiliul Concurentei si fata de anumite atitudini ale institutiei, care nu corespund, cred eu, misiunii acesteia, procedurilor aplicabile si principiilor mele personale." Mircea afirma ca nu va intra in detalii cu privire la nemultumirile sale - este vorba de situatii petrecute in ultima perioada, in care autoritatea de concurenta fie nu si-a facut datoria asa cum trebuia (cel putin in opinia lui), fie a actionat fara a avea argumente valabile. "Desi sunt constient de faptul ca pot exista greseli de apreciere – in egala masura acestea pot fi si ale mele – sunt de parere ca exista limite iar persoanele care ocupa functii publice trebuie sa actioneze intotdeauna conform ”fisei postului”, cu fermitate si cu respectarea stricta a normelor, indiferent de opiniile subiective sau orice elemente de context care nu legatura directa cu respectiva cauza."



Citeste si