11 Decembrie 2013

Cu ce venituri incheie ANAF anul 2013



Veniturile bugetare colectate de Agentia Nationala de Administrare Fiscala in primele unsprezece luni totalizeaza 159,594 miliarde de lei. Asta inseamna 100,07% din programul de incasari comunicat de Ministerul Finantelor si o depasire cu 3,67% fata de nuvelul inregistrat in aceeasi perioada din 2012, noteaza Mediafax.

Veniturile bugetare realizate de ANAF in luna noiembrie insumeaza 13,879 miliarde de lei. Astfel, a fost inregistrat un grad de realizare a programului de 100,21%. La bugetul de stat s-au incasat 108,669 miliarde de lei in primele unsprezece luni, cu 3,872 miliarde de lei, respectiv 3,7%, mai mult fata de perioada similara a anului trecut.

Raportat la programul comunicat de Ministerul Finantelor, incasarile sunt cu 187,96 milioane de lei mai mari. Veniturile din impozitul pe profit au fost de 10,796 miliarde de lei, corespunzator unui grad de realizare al programului de 101,17 %.

O scadere importanta se inregistreaza la impozitul pe profit virat de banci, care a totalizat numai 54,42 milioane de lei in acest an, fata de 372,29 milioane de lei colectati in perioada similara din anul 2012, ca urmare a aplicarii unor noi prevederi legale in domeniul constituirii de provizioane. La impozitul pe venit s-au incasat 20,481 miliarde de lei, cu 1,513 miliarde de lei, respectiv 7,98%, mai mult comparativ cu 2012, inregistrandu-se un grad de realizare a programului de 99,67 %.

Incasarile din TVA au fost de 47,311 miliarde de lei, in urcare cu 3,97% (1,8 miliarde de lei) fata de 2012. La bugetul fondului national unic pentru asigurari de sanatate gradul de realizare a programului de incasãri a fost de 100,23 %, iar la bugetul asigurarilor sociale de stat de 99,67%.



Citeste si