18 Iulie 2014

Retragerea proiectului Codului Fiscal de pe site-ul Finantelor genereaza suspiciuni



Reprezentantii investitorilor considera ca retragerea de pe site-ul Ministerului Finantelor Publice a proiectelor Codului Fiscal si a celui de Procedura Fiscala fara consultarea mediului de afaceri, genereaza suspiciuni serioase cu privire la continutul final al acestor documente.

"Coalitia pentru Dezvoltarea Romaniei (CDR) trage un important semnal de alarma cu privire la retragerea de pe site-ul MFP a proiectelor Codului Fiscal si a celui de Procedura Fiscala, considerand ca retragerea acestor proiecte fãrã consultarea mediului de afaceri si a pãrtilor afectate de modificarile propuse, este de natura a genera suspiciuni serioase cu privire la continutul final al acestor documente", potrivit unui comunicat al Coalitiei.

Aceasta afirma ca acest proiect de rescriere a Codului Fiscal si a Codului de Procedura Fiscala ar trebui continuat consultativ transparent si asumat de autoritati precum ar trebui facuta si o analiza atenta si constanta a prevederilor sale sunt imperios necesare. Coalitia pentru Dezvoltarea Romaniei solicita pe aceasta cale autoritatilor romane repunerea spre analiza si dezbatere publicã a proiectelor privind Codul Fiscal si a celui de Procedura Fiscala.



Citeste si