30 Aprilie 2015

Patronul Alistar Security, ARESTAT pentru evaziune de 3 mil. euro



Patronul Alistar Security, Dan Alistar, a fost retinut, alaturi de alte sapte persoane, in dosarul de evaziune si spalare de bani, cu prejudiciu de aproximativ trei milioane de euro, procurorii Parchetului Tribunalului Bucuresti urmand sa ceara instantei arestarea preventiva a acestora.

Surse judiciare au declarat ca procurorii i-au retinut, marti seara, pe Dan Alistar, pe nepoata acestuia, Melania Alistar, precum si pe Carmen Nicolae, Catalin Bogdan, Temistocle Bejan, Ionel Popa, Aziz Ciftci si Nicolae Iosub, scrie Mediafax.

Cei opt urmeaza sa fie prezentati, miercuri, instantei Tribunalului Bucuresti cu propunere de arestare preventiva. Patronul firmei Alistar Security si alte 57 de persoane au fost ridicati, marti, cu mandat de aducere, dupa ce politistii bucuresteni au descins la 75 de adrese din Bucuresti si din opt judete, intr-un dosar de evaziune fiscala si spalare de bani.

Prejudiciul produs in acest fel bugetului de stat a fost estimat la aproximativ trei milioane de euro, iar suma totala spalata prin circuitul evazionist se ridica la aproximativ 10 milioane de euro.

Surse din randul anchetatorilor au declarat ca patronul firmei de paza ar fi folosit mai multe firme "fantoma", care ar fi prestat servicii fictive pentru Alistar Security, pe care societatea le-ar fi achitat doar in acte, astfel incat sa isi poata deduce TVA.



Citeste si