27 Mai 2015

Sechestru pe 3 case, 2 terenuri si 100.000 lei in dosarul de evaziune de 100 de mil. lei



Anchetatorii au retinut o persoana si au pus sub sechestru trei case, doua terenuri, cinci masini si 100.000 de lei, in urma perchezitiilor facute in Bucuresti, Ilfov si Giurgiu, in dosarul privind fapte de evaziune fiscala, prin care a fost produs un prejudiciu de peste 100 de milioane de lei.

Politistii au facut luni opt perchezitii in Bucuresti, Ilfov si Giurgiu, la locuintele mai multor persoane suspectate de evaziune in domeniul comertului cu electronice, echipamente electrice, jucarii si bunuri de uz casnic. Dintre cele sapte persoane duse la audieri, una a fost retinuta de politistii de la IPJ Ilfov, iar celelalte vor fi prezentate marti procurorilor de la Parchetului Tribunalului Ilfov, cu propunere de luare a masurii controlului judiciar, se arata intr-un comunicat de presa al Politiei Romane, potrivit Mediafax.

De asemenea, au fost instituite masuri asiguratorii asupra a trei case, doua terenuri, cinci autoturisme, precum si pentru 100.000 de lei.

In urma cercetarilor, anchetatorii au stabilit ca, in perioada 2012-2014, mai multe persoane ar fi importat marfuri provenite din China, pe care, prin intermediul unor societati comerciale de tip "fantoma", le-ar fi valorificat pe piata interna, fara a le evidentia in contabilitate si fara a declara la organele fiscale veniturile obtinute.

Persoanele suspectate in acest caz au produs prin evaziune fiscala un prejudiciu estimat la 101.774.000 de lei, a precizat Politia Romana.



Citeste si