Fostul presedinte al Camerei de Comert si Industrie a Romaniei (CCIR) Mihail Vlasov a fost condamnat la cinci ani de inchisoare cu executare pentru trafic de influenta, de instanta suprema, decizia fiind definitiva.

In acest dosar, Vlasov a fost condamnat, in 27 februarie, de Curtea de Apel Bucuresti la patru ani de inchisoare cu executare, decizia fiind contestata atat de el, cat si de DNA. Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a luat, joi, o decizie definitiva in acest dosar, informeaza Mediafax.

Vlasov a fost judecat sub control judiciar, din 30 august 2014, urmand sa fie incarcerat. Domiciliul sau este la Iasi. In 9 aprilie 2014, procurorii Directiei Nationale Anticoruptie l-au trimis in judecata pe Mihail Vlasov, suspendat la acel moment din functia de presedinte al CCIR, pentru trafic de influenta.

Mihail Vlasov a fost denuntat la DNA de omul de afaceri Gheza Iosif Petroczki, de la care ar fi cerut, in 13 martie 2014, un milion de euro. In 18 martie 2014, Vlasov a fost prins in flagrant, intr-un restaurant din Bucuresti, dupa ce a primit de la omul de afaceri 200.000 de euro.

Retail jobs

Procurorii au aratat, in rechizitoriul trimis instantei, ca in schimbul acestor bani, Vlasov i-ar fi promis omului de afaceri ca-si va folosi influenta pe care a lasat sa se creada ca o are asupra arbitrilor din cadrul Curtii de Arbitraj Comercial International de pe langa CCIR investiti cu solutionarea unui dosar in care denuntatorul avea calitatea de parat-reclamant si ca ii va determina pe acestia sa pronunte o hotarare arbitrala favorabila acestuia.

Dosarul de la Curtea de Arbitraj avea ca obiect pretentiile formulate de SC Infopressgroup SA, care cerea de la Petroczki si asociatul lui suma de 15 milioane de lei, precum si cererea reconventionala avand ca obiect de plata suma de 270.000 de euro, potrivit informatiilor din dosar.

Intr-un alt dosar, Mihail Vlasov este urmarit penal pentru santaj, in aceeasi cauza fiind cercetata si fiica sa Vanda Vlasov. Mihail Vlasov este acuzat ca l-ar fi amenintat pe presedintele interimar al Camerei de Comert si Industrie a Romaniei, spunandu-i "ca nu este bine ce face" si ca nu ar vrea "sa sufere si copiii altuia".

Citeste si:
Terenul Romexpo, oferit gratuit Camerei de Comerț
Terenul Romexpo, oferit...

"La data de 5 mai 2014, Vlasov Mihail, folosindu-se de un inscris olograf, l-a amenintat pe presedintele interimar al Camerei de Comert si Industrie a Romaniei (Mihai Daraban, n.r.), prin darea in vileag a unei prezumtive fapte de coruptie ce ar fi compromitatoare pentru acesta, in scopul de a dobandi pentru sine un folos nepatrimonial, constand in evitarea tragerii la raspundere penala pentru faptele penale savarsite in calitate de presedinte al Camerei de Comert si Industrie a Romaniei, aspecte sesizate de noua conducere a institutiei organelor de urmarire penala", aratau procurorii in ordonanta de efectuare a urmaririi penale.

In 15 iunie, procurorii DNA l-au trimis in judecata pe Mihail Vlasov intr-un nou dosar de coruptie, el fiind acuzat ca, in 26 februarie 2013, in calitate de presedinte al Colegiului de Conducere al Camerei de Comert si Industrie a Romaniei (CCIR), i-a cerut unui deputat "sa ii sustina interesele", prin promovarea unui proiect de act normativ intitulat "Lege privind registratorii comerciali si activitatea de inregistrare in registrul comertului".

Citeste si:
Sorin Oprescu a fost reținut în Atena
Sorin Oprescu a fost reținut...

Solicitarea a fost formulata in contextul in care Mihail Vlasov isi dorea adoptarea unui act normativ prin care Camera de Comert si Industrie a Romaniei sa poata prelua Oficiului National al Registrului Comertului, potrivit rechizitoriului procurorilor. In schimbul sustinerii proiectului de lege, Vlasov Mihail, in calitatea sa de presedinte al Colegiului de conducere al Camerei Nationale, i-a promis deputatului respectiv, la cererea acestuia, ca il va numi in functia de arbitru in cadrul Curtii de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei.

In cadrul actului de sesizare a instantei, apare informatia conform careia initiatorii proiectului vizat de anchetatori au fost: deputatul Aurel Vainer, deputatul Alina Gorghiu, senatorul Klarik Laslo-Attila, deputatul Attila Marko, deputatul Mircea Grosaru si deputatul Florin Iordache. Gorghiu a dat, pe 16 iunie, declaratii de martor la DNA in acest dosar.

Citeste si:
Legea privind protecția animalelor a fost înăsprită
Legea privind protecția...
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri