22 Octombrie 2015

Virgil Magureanu, audiat si el la Parchetul instantei supreme in dosarul mineriadei



Fostul director al SRI Virgil Magureanu a ajuns si el, miercuri dimineata, la Parchetul instantei supreme, pentru a fi audiat in dosarul mineriadei din iunie 1990, la ora transmiterii acestei stiri aflandu-se in fata procurorilor si fostul presedinte Ion Iliescu.

Virgil Magureanu a ajuns la Parchetul instantei supreme in jurul orei 10.10. La ora transmiterii acestei stiri, la Parchetul instantei supreme se afla si fostul presedinte Ion Iliescu, care este audiat de procurorii Sectiei Parchetelor Militare din PICCJ in dosarul mineriadei, redeschis in luna martie, au declarat surse judiciare, scrie Mediafax.

Parchetul ICCJ a anuntat, miercuri dimineata, inceperea urmaririi penale in dosarul Mineriadei, pe numele unor persoane, pentru infractiunii contra umanitatii, respectiv pentru reprimarea violenta a manifestatiei din Piata Universitatii, din 13 iunie 1990, soldata cu decesul a patru persoane si ranirea altor trei.

Instanta suprema a confirmat, pe 9 martie, decizia procurorilor Parchetului ICCJ de redeschidere a urmaririi penale in dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990, in ancheta fiind vizate circumstantele in care au fost ranite mai multe persoane, in timpul evenimentelor care au avut loc la Bucuresti.



Citeste si