4 Martie 2016

Legea antifumat: tot ce trebuie sa stii din 17 martie



Legea antifumat va fi aplicata din 17 martie, practic prima zi in care fumatul va fi interzis in localurile din Romania si celelalte spatii publice inchise. Iata, asadar, tot ce trebuie sa stii despre legea antifumat, de la locurile in care nu mai poti fuma si la ce amenda risti sa platesti daca, din obisnuinta, aprizi o tigara la o cafea, potrivit Ana-Maria Baciu, partener la casa de avocatura Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP).

Unde nu vei mai putea fuma

Fumatul va fi interzis in toate spatiile publice inchise, spatiile inchise de la locul de munca, mijloacele de transport in comun, locurile de joaca pentru copii, exceptie facand celulele pentru detinuti din penitenciarele de maxima siguranta.


Cum este definit "spatiu public inchis"

In noul act normativ, este modificata definitia pentru "spatiu public inchis". Astfel, prin "spatiu public inchis se intelege orice spatiu accesibil publicului sau destinat utilizarii colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperis, plafon sau tavan si care este delimitat de cel putin doi pereti, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent", se arata in textul legii.


Cum este definit "spatiu inchis de la locul de munca"

Totodata, in noul act normativ este modificata definitia spatiului inchis de la locul de munca in sensul in care prin "spatiu inchis de la locul de munca se intelege orice spatiu care are un acoperis, plafon sau tavan si care este delimitat de cel putin doi pereti, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, aflat intr-un loc de munca, astfel cum este definit in Legea securitatii si sanatatii in munca nr. 319/2006, cu modificarile ulterioare".


Ce vor trebui sa faca proprietarii localurilor

Proprietarii localurilor sau persoanelor resposabile de spatiile publice inchise sunt obligate sa elaboreze regulamente interne pentru respectarea legii antifumat. Totodata, in spatiul respectiv trebuie sa existe indicatoare cu mesajul "Fumatul interzis" si simbolul international, respectiv tigareta barata de o linie transversala.

Sursa foto: Pisit Koolplukpol/Shutterstock.com


Ce amenda primesti daca fumezi intr-un spatiu public inchis

Daca te afli intr-un local, cum ar fi restaurante, cafenele sau orice alt loc considerat spatiu public inchis, ar fi bine sa te abtii de la fumat sau sa fumezi afara, in spatiul amenajat pentru fumat. Practic, daca esti la o cafea intr-un local inchis (nu terasa) si iti aprinzi o tigara din obisnuinta, risti sa primesti o amenda intre 100 si 500 lei.

Sursa foto: Grekov's/Shutterstock.com


Cum poti fi sanctionat ca proprietar de local

Primii care ar trebui sa se asigure ca in localul lor nu se fumeaza sunt patronii. Acestia trebuie sa-si invete angajatii sa le reaminteasca clientilor ca in local (spatiu public inchis, nu terasa descoperita) fumatul este interzis din 17 martie 2016 si vor fi amendati atat ei, clientii, cat si proprietarii localurilor. Amenda pentru proprietarii spatiilor publice inchise difera astfel:

1. prima abatere: amenda contraventionala de 5.000 lei

2. a doua abatere: amenda contraventionala de 10.000 lei si suspendarea activitatii pana la remedierea situatiei

3. o noua abatere: amenda contraventionala de 15.000 lei si inchiderea unitatii

Sursa foto: sima/Shutterstock.com




Citeste si