Presedintele Curtii Constitutionale (CCR), Valer Dorneanu, a declarat, joi, ca sesizarea Avocatului Poporului in ceea ce priveste Legea 90/2001, care nu permite celor condamnati penal sa fie membri ai Guvernului, este ”o speta foarte complicata” si ca, din acest motiv, nu a stabilit inca un termen de judecata.

”E o speta foarte complicata, pentru ca are o incarcatura politica si o presiune mediatica extraordinara, nu ca continutul ei ar fi foarte complicat. Este si asa, dar este complicata mai ales prin reverberatiile pe care opinia publica le creeaza in jurul acestei chestiuni”, a declarat Valer Dorneanu, conform News.ro.

Presedintele CCR a spus ca a cerut puncte de vedere de la Senat, Camera Deputatilor si Guvern, pe care inca nu le-a primit. ”Dupa ce le vom primi si dupa ce judecatorul raportor va redacta raportul, va pot spune care e termenul (de judecata – n.r.)”, a precizat el.

Dorneanu a mai spus ca speta este complicata si prin prisma presiunilor opiniei publice, pe care el le simte ca ”se rasfrang” inclusiv asupra sa, deoarece a semnat Legea 90/2001 in calitate de presedinte al Camerei Deputatilor. ”Este complicata (speta – n.r.) mai ales prin reverberatiile pe care opinia publica le creeaza in jurul acestei chestiuni, unele din ele rasfrangandu-se si asupra multora dintre judecatori, inclusiv a mea, ca am vina ca as fi semnat acea lege. Care lege a facut parte din vreo o mie de legi pe care le-am semnat, obligat fiind ca presedinte sa semnez proiectele de legi care au fost adoptate”, a explicat Valer Dorneanu.

Intrebat daca faptul ca legea care este acum supusa judecatii Curtii Constitutionale, al carei presedinte este, poarta semnatura sa il face incompatibil sa se pronunte in aceasta speta, Valer Dorneanu a negat. ”Nu, nu exista institutia recuzarii si a incompatibilitatii la CCR”, a precizat e. Legea 90/2001, care interzice persoanelor condamnate penal sa fie membri ai Guvernului, a fost atacata la CCR de catre Avocatul Poporului pe 5 ianuarie.

Demersul lui Victor Ciorbea a fost criticat dur de societatea civila, care i-a cerut demisia din functia de Avocat al Poporului. Aproximativ 200 de oameni au protestat, miercuri seara, in Piata Universitatii din Capitala, demonstrantii scandand "Jos Ciorbea!", "Avocatul hotilor si al mafiotilor!", "Demisia!", unii dintre ei purtand pancarte, iar altii avand lopeti cu care au facut partie pe trotuarele din Piata Universitatii. Proteste similare au avut loc si la Cluj-Napoca si la Iasi.

O petitie online prin care se cere demisia Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, a fost initiata la sfarsitul saptamanii trecute. Petitia, intitulata "Victor Ciorbea, esti concediat", fusese semnata, pana miercuri seara, de circa 143.000 de persoane. Victor Ciorbea a declarat ca cei care in ultimele zile i-au cerut demisia sunt "bieti oameni” care nu stiu despre ce este vorba si nu au avut nici rabdarea si nici interesul sa citeasca exceptia pe care a formulat-o la Curtea Constitutionala in cazul legii care impiedica persoane condamnate definitiv sa fie ministri.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri