Ministerul Justitiei organizeaza, luni, o dezbatere publica privind proiectele de ordonanta de urgenta care vizeaza gratierea si modificarea codurilor penale, la care sunt asteptate peste 200 de persoane. Dezbaterea are loc la o zi dupa ce peste 40.000 de oameni au manifestat in Bucuresti impotriva celor doua proiecte. Manifestatii la care au participat, in total, peste 30.000 de oameni au avut loc, duminica, si in Cluj-Napoca, Sibiu, Brasov, Iasi, Timisoara, dar si in diaspora. O alta demonstratie a fost anuntata, pe Facebook, pentru luni dimineata, in fata Ministerului Justitiei.

Ministrul Justitiei, Florin Iordache, a anuntat ca la dezbatere, programata sa inceapa la ora 10.00, sunt asteptati toti cei care s-au inscris (peste 200 de persoane), lucrarile urmand sa aiba loc, cel mai probabil, in doua serii, din cauza capacitatii limitate a salii. Jurnalistii vor avea acces la dezbatere, desi initial urmau sa participe doar la o declaratie de presa dupa eveniment, conform News.ro.

Dezbaterea publica privind proiectul de Ordonanta de urgenta pentru modificarea si completarea Codului Penal si a Codului de Procedura Penala si proiectul de Ordonanta de urgenta privind gratierea unor pedepse este programata luni, intre orele 10.00 si 12.00 la sediul Ministerului Justitiei (MJ), Sala de consiliu, etajul I, precizeaza reprezentantii MJ.

Timpul alocat fiecarei interventii este de trei minute pentru fiecare asociatie, respectiv participant individual, potrivit MJ. Dezbaterea are loc la o zi dupa ce peste 40.000 de oameni au protestat in Capitala fata de cele doua proiecte de ordonanta, in urma unui apel lansat pe Facebook.

Manifestantii au pornit in mars pe traseul Piata Universitatii - Piata Unirii - Calea Victoriei - Bulevardul Magheru - Piata Romana - Piata Victoriei. Ei au scandat: "Jos Guvernul", "Dragnea, nu uita, te asteapta Laura", "Hotii","Iliescu langa Visinescu", "Dragnea, nu uita, Romania nu-i a ta", "La inchisoare, nu la guvernare", "DNA sa vina sa va ia", "Jos Iordache".

Manifestatii la care au participat, in total, peste 30.000 de oameni au avut loc, duminica, si la Cluj-Napoca, Sibiu, Brasov, Iasi, Timisoara, Constanta, Ploiesti, Alba Iulia, dar si in diaspora. Un nou protest este anuntat, de altfel, pe aceeasi pagina de Facebook, pentru luni dimineata, chiar in fata Ministerului Justitiei.

“Luni dimineata e o «dezbatere» la Ministerul Justitiei pe puncte care NU sunt negociabile. Gratierea pentru fapte care includ coruptie nu e negociabila. Nici dezincriminarea unor astfel de fapte. Hai sa dezbatem si sa protestam si luni dimineata, chiar in fata celor care se prefac ca dezbat. Luni se pregateste un simulacru de consultare publica la Ministerul Justitiei cu «reprezentantii» strazii, la care dezbatere s-au anuntat ca participa Becali si Ciuvica. Vrem Justitie, nu Circ. Inca nu au inteles ca adevarata dezbatere este in strada, este in reactiile presei inca independente, este in reactiile organizatiilor profesionale, ale altor institutii precum DNA sau CSM, in reactiile oricarui om ii pasa de democratia greu castigata, asa cum e ea, imperfecta. Dezbaterea e in strada, nu e circul pe care il fac ei la televiziuni de partid, nici in circul pe care il numesc dezbatere de la Ministerul Justitiei”, se arata in anuntul de pe Facebook.

Proteste au avut loc si duminica trecuta, atat in Capitala, cat si in mai multe orase din tara. La protestul din Bucuresti au participat peste 20.000 de oameni, care au mers in mars din Piata Universitatii in Piata Victoriei si apoi la sediul PSD din Kiseleff. In Piata Universitatii s-a aflat, timp de aproximativ 15 minute, si presedintele Klaus Iohannis, care a spus ca este inadmisibil sa fie schimbate legile in modul in care se intentioneaza si ca oamenii au de ce sa fie indignati.

Consiliul Superior al Magistraturii, reunit in plen, in absenta ministrului Justitiei, Florin Iordache, a dat, in 25 ianuarie, aviz negativ proiectelor de ordonanta de urgenta privind gratierea si modificarile codurilor penale. Avizul dat de CSM este unul consultativ. Pe aceasta tema, presedintele Klaus Iohannis a declansat procedura pentru organizarea unui referendum. Presedintele contesta cele doua ordonante de urgenta privind gratierea si modificarea codurilor penale.

Proiectul de ordonanta de urgenta promovat de Ministerul Justitiei prevede gratierea integrala a pedepselor de pana la cinci ani precum si jumatate din pedeapsa femeilor gravide, a celor care au in intretinere copii sub cinci ani, a celor cu varste de peste 60 de ani si a celor cu boli incurabile in faze terminale.

Prevederile nu se aplica recidivistilor, nici celor care s-au sustras executarii pedepsei si nici celor care comit infractiuni dupa data de 18 ianuarie 2017. Proiectul prevede ca OUG intra in vigoare in 18 februarie 2017.

Proiectul de OUG care modifica prevederi din Codul Penal si din Codul de Procedura Penala ia in calcul pagubele materiale mai mari de 200.000 de lei in cazul abuzului in serviciu, reducand de la 7 la 3 ani de detentie nivelul maxim al pedepsei si eliminand sanctiunea cu interdictia privind ocuparea unei functii publice.

In ceea ce priveste conflictul de interese, printre cei mentionati ca beneficiari ai folosului patrimonial de pe urma faptei comise de functionarul public nu se vor mai regasi si cei cu care acesta a avut raporturi de munca in ultimii cinci ani. Denunturile vor fi valabile doar daca sunt facute in termen de sase luni de la data comiterii faptei reclamate.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri