Fostul secretar de stat din Ministerul Justitiei Oana Schmidt Haineala a venit marti la Directia Nationala Anticoruptie pentru a fi audiata, in calitate de martor, in dosarul in care se fac cercetari legate de modul de elaborare a ordonantei de urgenta privind modificarea codurilor penale.

La intrarea in sediul Directiei Nationale Anticoruptie, Oana Schmidt Haineala nu a dorit sa faca declaratii in legatura cu citarea sa de catre procurori. In acelasi dosar, luni a fost audiat si fostul secretar de stat Constantin Sima, tot in calitate de martor. Sima declara ca nu a contribuit la elaborarea Ordonantei de Urgenta nr. 13/2017 privind codurile penale, abrogata duminica de Guvern, la cinci zile dupa adoptare, conform News.ro.

Sectia pentru procurori a CSM a decis, vineri, incetarea detasarii la Ministerul Justitiei a procurorilor Constantin Sima si Oana Schmidt Haineala, la solicitarea procurorului general al Romaniei, care a aratat ca masura trebuie luata pentru a asigura derularea "in conditii de impartialitate” a dosarului de la DNA.

Dupa decizia CSM, Ministerul Justitiei a anuntat ca procurorul Oana Schmidt Haineala a solicitat primului-ministru incetarea calitatii de secretar de stat in Ministerul Justitiei. Sima si Haineala erau din 16 ianuarie secretari de stat la Ministerul Justitiei. Inainte de incetarea detasarii, ministrul Justitiei, Florin Iordache, isi delegase atributiile lui Constantin Sima, pentru perioada 1-7 februarie.

Directia Nationala Anticoruptie a inceput o ancheta cu privire la modul de elaborarea ordonantei de urgenta privind modificarea codurilor penale, in urma unui denunt formulat in 24 ianuarie de Mihai Politeanu, Elena Ghioc si Razvan Patachi, membri ai asociatiei ”Initiativa Romania”. Legat de acest dosar, DNA a precizat ca se fac acte procedurale cu privire la aspectele sesizate de mai multe persoane, privind posibile fapte legate de "modalitatea de adoptare a unor acte normative”.

Citeste si:
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, audiata la DNA
Ministrul Afacerilor Interne,...

DNA a cerut, saptamana trecuta, de la Ministerul Justitiei, in original, toate inscrisurile care au legatura cu elaborarea si emiterea OUG 13 din 31 ianuarie, prin care au fost modificate si completate Codul penal si Codul de procedura penala, precum si cu proiectul de lege adoptat de Guvern pentru gratierea unor pedepse.

Prin aceeasi adresa, DNA a solicitat transmiterea documentelor rezultate ca urmare a corespondentei interinstitutionale si interne, scrise sau prin posta electronica, cu privire la cele doua acte normative, precum si precizarea numelui, prenumelui si a datelor de identificare a persoanelor care au participat la redactarea, intocmirea si avizarea acestora.

Constantin Sima si Oana Schmidt Haineala ar fi lucrat la elaborarea proiectelor de OUG privind gratierea si modificarea codurilor penale. In denuntul de la DNA, membrii asociatiei ”Initiativa Romania” ii acuza pe premierul Sorin Grindeanu si pe ministrul Justitiei, Florin Iordache, de favorizarea faptuitorului si de prezentarea cu rea-credinta de date inexacte Parlamentului sau presedintelui Romaniei cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde savarsirea unor fapte de natura sa aduca atingere intereselor statului.

Mihai Politeanu a fost audiat in 1 februarie la DNA, el sustinand atunci ca le-a spus procurorilor si ca vrea sa completeze denuntul, solicitand sa fie facute cercetari si in cazul presedintelui PSD, Liviu Dragnea, avand in vedere atat adoptarea "conspirativa” a OUG de modificare a codurilor penale, cat si "indiciile publice” privind o intalnire in care Dragnea i-ar fi cerut "imperativ" lui Iordache adoptarea OUG.

Citeste si:
Gratiela Gavrilescu, audiata in dosarul privind elaborarea OUG 13
Ministrul Gratiela...

El a precizat ca in denuntul care il vizeaza pe Dragnea a avut in vedere atat evenimentele din noaptea de 31 ianuarie, cand Guvernul a adoptat "conspirativ” o ordonanta de urgenta de modificare a codurilor penale, cat si "indiciile publice ale unei intalniri intre ministrul Justitiei si seful sau de partid Dragnea Liviu, in care cel din urma ar fi solicitat imperativ adoptarea ordonantei amintite”.

In opinia semnatarilor, ”demersurile lui Sorin Grindeanu si Florin Iordache de promovare a gratierii si modificarii Codului penal si Codului de procedura penala prin ordonante de urgenta au avut loc cu incalcarea legii si cu scopul de a zadarnici tragerea la raspundere penala si executarea unor pedepse, in folosul unor colegi de partid, prieteni sau sponsori politici condamnati, trimisi in judecata sau anchetati penal in ultimii ani”.

Sursa foto: Agerpres Foto

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Legal Business »




Ascultă primul podcast de FinTech și digital banking din piață.

Citeste si
Tariceanu, despre audierea ministrilor in dosarul OUG 13