19 Aprilie 2017

Ministrul Justitiei: Dupa ce instantele verifica legalitatea extradarii lui Ghita, incepem procedura de aducere in tara



Ministerul Justitiei asteapta de la instante incheierea verificarii legalitatii extradarii din Serbia a fostului deputat Sebastian Ghita pentru a putea incepe procedurile de aducere in tara, a anuntat, marti, ministrul Tudorel Toader, potrivit News.ro.

"Potrivit legii, instantele din Romania emitente ale mandatelor de arestare trebuie sa verifice in procedura de urgenta indeplinirea conditiilor legale pentru a solicita extradarea. Incheierea judecatorului de la prima instanta este atacata cu contestatie. Ceea ce inseamna ca nu ramane definitiv la prima instanta, ci la cea care verifica acea posibila contestatie formulata de catre procuror”, a spus ministrul Justitiei.

Tudorel Toader a precizat ca imediat ce instantele de judecata vor trimite hotararile, Ministerul Justitiei va declansa procedura de extradare a lui Sebastian Ghita.

"Ministerul Justitiei are deja pregatita acea procedura, asteptam incheierile de la instanta de judecata si imediat dam drumul la procedura. Pana atunci, prevederile legale ne obliga sa asteptam. Ganditi-va ce ar insemna daca noi nu am respecta procedura. Ar fi lovita de nulitate si ar profita de ea cine are interesul sa profite”, a subliniat Toader.

Ministrul Justitiei a explicat ca, in procedura de urgenta a verificarii primei instante, doar procurorul poate formula contestatie, „partea cealalta neputand face din simplul motiv ca ea este cautata, este ceruta sa fie adusa in tara”.

Toader a adaugat ca spera sa nu existe motive de contestatie, sa ramana definitiva decizia primei instante pentru a declansa procedura de extradare. "Eu va asigur ca din momentul in care primim de la instantele de judecata, imediat ne indeplinim obligatiile. Nu vom intarzia niciun motiv, nu iesim din termen”, a subliniat ministrul Justitiei.

Intrebat daca va incepe negocieri cu ministrul Justitiei din Serbia pentru ca Sebastian Ghita sa fie judecat acolo, in lipsa, pentru detinere de acte false, Tudorel Toader a spus ca nu are competenta sa negocieze „peste lege” si sa faca sugestii omologului din Serbia.

„Imi vor exercita competentele in limita legii noastre. Eu nu am competenta sa negociez peste lege, n-am competenta sa fac indrumari, sugestii omologului din Serbia”, a precizat Toader.

Sebastian Ghita, arestat in Serbia in vederea extradarii

Autoritatile sarbe au anuntat, luni, Politia Romana ca Sebastian Ghita a fost arestat in Republica Sarba, in 14 aprilie, pe o perioada de 18 zile, in vederea extradarii. Mesajul a fost transmis pe canalul de cooperare politieneasca Interpol abia in 17 aprilie, din cauza unor probleme tehnice aparute in sistemul Interpol Belgrad, potrivit Politiei Romane.

Politia Romana a informat Ministerul Justitiei, institutia abilitata sa inceapa procedura de extradare.

Fostul deputat Sebastian Ghita a fost localizat si retinut la Belgrad, in noaptea de 13 spre 14 aprilie. Ghita avea permis de conducere si buletin de Slovenia si era impreuna cu fratele sau in momentul capturarii.

Ministerul Justitiei preciza, dupa retinerea lui Sebastian Ghita, ca extradarea unei persoane din Republica Serbia se poate solicita in baza Conventiei europene de extradare, incheiata la Paris la 13 decembrie 1957 si a protocoalelor sale aditionale.

Potrivit Legii 302/2004, de indata ce instanta emitenta a mandatului de arestare preventiva este informata despre localizarea pe teritoriul unui stat strain a unei persoane date in urmarire internationala sau cautate de autoritatile judiciare romane, aceasta stabileste, printr-o incheiere motivata, daca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege pentru a se solicita extradarea.

Ministerul Justitiei incepe procedura de extradare dupa primirea incheierii definitive a instantei de judecata, insotita de documentele prevazute de lege si de instrumentul international aplicabil. Solutionarea unei cereri de extradare se face, pe fond, in conformitate cu legislatia statului solicitat.

Pe numele lui Sebastian Ghita exista doua mandate de arestare in lipsa, el avand cinci dosare penale in Romania.



Citeste si