12 Decembrie 2017

Procurorii DNA au dispus schimbarea incadrarii juridice in dosarul privind societatea Tel Drum si reprezentantii sai



Procurorii anticoruptie au dispus, luni, schimbarea incadrarii juridice, in sensul retinerii formei agravante a infractiunilor initiale, precum si punerea in miscare a actiunii penale fata de societatea Tel Drum si reprezentantii acesteia, intr-un dosar privind fraudarea fondurilor europene, cu un prejudiciu de peste un milion de euro, conform Agerpres.ro.

Potrivit unui comunicat al DNA, persoana juridica, dar si Petre Pitis si Mircea Visan, reprezentanti ai societatii, sunt urmariti penal pentru savarsirea infractiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinta de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, daca fapta are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinte deosebit de grave.

In dosar mai sunt cercetati Florian Neda, reprezentant al Tel Drum, Florian Ion, reprezentant al WFA Impex SRL, precum si societatea WFA Impex SRL — persoana juridica, pentru complicitate la savarsirea infractiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinta de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, daca fapta are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinte deosebit de grave.

Potrivit DNA, pe 16 mai 2017 a fost inregistrata sesizarea Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor cu privire la suspiciuni privind activitatea unor firme, care, in cursul anului 2016, ar fi folosit o schema de obtinere ilicita de fonduri europene prin supraevaluarea pretului unor utilaje.

"In cursul lunii iulie 2015, Ministerul Fondurilor Europene a admis la contractare un proiect propus de societatea comerciala Tel Drum SA in cadrul programului 'Cresterea Competitivitatii Economice', finantat din fonduri europene. In cadrul proiectului, Tel Drum SA urma sa achizitioneze o 'statie mobila de mixturi asfaltice pentru cresterea competitivitatii economice a SC Tel Drum SA'", explica procurorii.



Citeste si