18 Decembrie 2017

Peste o tona de droguri confiscate in dosare penale au fost distruse



Politia Romana, cu sprijinul unui operator autorizat, a distrus 1.280 de kilograme de droguri de risc si de mare risc, substante stupefiante confiscate in dosare penale din ultimii ani, informeaza un comunicat de presa remis duminica Agerpres.

Potrivit sursei citate, drogurile distruse au facut obiectul confiscarilor din ultimii ani, in cadrul a 510 de dosare penale solutionate definitiv de catre instantele de judecata.

Distrugerea drogurilor se efectueaza periodic, potrivit prevederilor Legii nr. 143/2000 privind prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri.

Aceeasi sursa arata ca una dintre cele mai importante capturi de droguri ale anului trecut a fost cantitatea de peste 350 kilograme de frunze khat, confiscate de politistii din cadrul Directiei de Combatere a Criminalitatii Organizate din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane (IGPR), in cadrul unei operatiuni desfasurate sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. - Structura Centrala.

Astfel, la data de 15 iunie 2016, in urma activitatilor specifice desfasurate, s-a reusit prinderea in flagrant a unui membru al retelei infractionale un barbat, de 51 de ani, din Cluj-Napoca, in timp ce a introdus pe teritoriul Romaniei, dupa efectuarea procedurilor specifice vamale la Biroul Vamal Otopeni, 22 de colete ce contineau in total 351,7 kilograme de frunze de khat.

Din cercetari a reiesit ca drogurile trebuiau sa ajunga pe piata neagra din Marea Britanie, valoarea acestora fiind de aproximativ 700.000 de euro.



Citeste si