19 Decembrie 2017

Seful DIICOT: Modificarile pe justitie propuse si de parlamentarii din opozitie



Procurorul sef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat, luni, ca modificarile aduse legislatiei penale nu sunt propuse doar de parlamentarii de la putere, ci si de cei din opozitie.

"(Modificarile pe legislatia penala - n.r.) nu sunt propuse neaparat doar de cei de la putere, veti fi uimiti sa vedeti ca sunt propuse de toti membrii partidelor din Parlament din acest moment. Directiva este, intr-adevar, din punctul nostru de vedere, in mare masura implementata, dar, vedeti, nimeni nu are un punct de vedere absolut. Si noi respectam prezumtia de nevinovatie si este imperios ca inculpatul sa beneficieze de aceasta prezumtie pana la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare. Dar asta nu inseamna neaparat ca prin invocarea acestei directive trebuie amputate mijloacele prin care organele de urmarire penala actioneaza", a declarat seful DIICOT, potrivit Agerpres.

In opinia sa, unele dintre modificarile propuse vor limita inclusiv posibilitatea de a aduce probe in favoarea inculpatilor.

"Nu vorbim doar de faptul ca se amputeaza parghii care pot fi folosite in favoarea partii vatamate, dar o sa vedeti ca sunt parghii care pot fi folosite si in favoarea inculpatului. Pentru ca, iata, pe o inregistrare video de pe o camera stradala (...) putem gasi mijloace de proba care sa se poata administra inclusiv in favoarea inculpatului. Renuntarea la acestea (...) ar putea duce la neaflarea adevarului, care este, pana la urma, scopul procesului penal", a explicat procurorul sef al DIICOT.

El a apreciat ideea actualizarii permanente a legislatiei penale, care insa trebuie sa se realizeze doar dupa o ampla consultare a tuturor institutiilor din domeniul Justitiei.

"Ideea, care a venit tot din Senatul Romaniei, de a modifica Codul penal sau Codul de procedura penala o data pe an, dupa consultari masive, mie mi se pare foarte bine-venita. Codul penal si Codul de procedura penala sunt doua legi deosebit de importante, sunt doua legi organice, care guverneaza intreaga activitate de urmarire penala si judecata", a precizat Daniel Horodniceanu.

Citeste si: Proiectul de modificare a Legilor Justitiei, respins de Adunarea Generala a procurorilor din DIICOT



Citeste si