22 Ianuarie 2018

Marian Godina spune despre jandarmul violent de la protestele de aseara ca este cel care l-a aparat pe Dragnea la DNA



Marian Godina spune despre jandarmul care a reactionat violent la protestele de aseara din Bucuresti ca este cel care impingea jurnalistii in incercarea de a-l aparat pe Liviu Dragnea, cand a fost audiat la DNA. Intr-o postare facuta pe Facebook, Marian Godina explica:

"Mi se pare mie sau asta e acelasi jandarm care aseara impartea pumni? Glumesc, nu mi se pare, chiar el e.
Hmmm, dar ce protectiv si calm e de data asta.

Postarea de aseara cu jandarmul care impartea pumni mi-a adus un val de critici, nu dintre cele mai elevate, din partea unor jandarmi.

Dragi colegi, ma confundati daca aveti impresia ca atunci cand va luam apararea ori de cate ori opinia publica era indignata de comportamentul vostru o faceam doar ca sa latru aiurea si sa va pup dosurile. O faceam din convingerea ca jandarmii din diferitele video aparute actionasera legal si pentru ca era nedrept sa fie pusi la zid de opinia publica doar pentru ca cineva nu se implica sa explice ca modul de actiune, chiar daca uneori parea brutal, era legal. O faceam asumat, stiind clar ca voi atrage antipatia multora pentru ca "tin" cu jandarmii. Asa ca aia cu adunatul de like-uri nu cred ca mi se aplica.

Aseara l-am vazut pe colegul nostru jandarm, dand cu pumnul in stanga si dreapta, chiar si intr-un batran care i-ar fi putut fi tata. Normal ca m-am indignat si ca am postat. Si stiti ce e frumos? Ca-s perfect liber, nu sunt dator nimanui sa scriu ce mi se spune, scriu exact ce am in cap si imi asum asta. Pot sa laud, dar sa si critic, iar daca v-ati suparat si acum ati pune mana pe mine, ati simti ca nu-mi pasa", scrie Godina pe Facebook.

Potrivit Digi24, Jandarmeria ancheteaza incidentele violente de la protestele de sambata seara. Mai multe persoane au avut ciocniri cu jandarmii care incercau sa impiedice multimea sa blocheze centrul Bucurestului. Dintre acestia, un jandarm a reactionat violent si a lovi cu pumnii mai multe persoane in momentul in care manifestantii au inceput sa forteze gardurile pentru a ocupa Piata Universitatii.



Citeste si