23 Ianuarie 2018

Declaratia 600, amanata. Care este noul termen pentru depunerea ei anuntata de Liviu Dragnea?



Liviu Dragnea, presedintele PSD, a declarat luni ca i-a cerut ministrului Finantelor ca in prima sedinta de guvern sa amane pana la 1 martie termenul de depunere a contestatiei Declaratiei 600 si a anuntat ca in perioada urmatoare se va merge "pana la eliminarea declaratiei 600", potrivit Hotnews.

Dragnea a conditionat eliminarea declaratiei de gasirea unei solutii pentru ca persoanele fizice care ar fi trebuit sa depuna Declaratia 600 sa ramana asigurati in sistemul de asigurari.

"Am solicitat ca pe 31 ianuarie, in prima sedinta de guvern, sa se adopte o ordonanta de urgenta pentru amanarea termenului de depunere pentru 1 martie, pentru a le da posibilitatea ca in perioada imediat urmatoare sa mearga pana la eliminarea declaratiei, cu conditia sa gaseasca solutia ca persoanele fizice care trebuiau sa plateaca aceste contributii sa ramana asigurati in sistemul de asigurari", a spus Dragnea, inainte de a intra in sediul PSD, unde are loc o sedinta a conducerii partidului.

Seful PSD a vorbit despre "o solutie civilizata pentru a evita disconfortul" contribuabililor.

Pentru cei care au depus deja aceasta declaratia, ar urma sa se prevada prin ordonanta de urgenta "masuri tranzitorii", a adaugat Dragnea, care a citat exemplul persoanelor care au dat terenuri in arenda si care acum trebuie sa mearga "zeci de kilometri" pentru a completa aceasta declaratie, desi impactul bugetar in acest caz, "29 de milioane de lei, mie mi se pare nesemnificativ", a spus Dragnea.

Acesta a anuntat ca in perioada urmatoare vor urma consultari "cu cei care trebuie sa plateaca aceste contributii, cu profesiile liberale".

Anterior, in presa a aparut informatia potrivit careia declaratia 600 ar putea suferi modificari.

Declaratia 600 a fost subiectul unor discutii in PSD, intre ministrul Finantelor, Ionut Misa, si Liviu Dragnea. Asadar, aceasta declaratie ar putea fi eliminata, transmite postul de televiziune.

Declaratia 600 trebuie semnata de catre persoanele care, in anul fiscal precedent, au obtinut venituri din activitati independente, din cedarea folosintei bunurilor, din activitati agricole, silvicultura si piscicultura, din asocieri cu persoane juridice, din investitii sau din alte surse.

Declaratia 600 trebuie depusa pana la 31 ianuarie 2018 de catre cei care, in 2017, au obtinut venituri din activitati independente echivalente cu cel putin 12 salarii minime pe an. Fiscul a anuntat anterior ca, din 15 ianuarie, formularul poate fi depus, pe langa ghiseu, si in format electronic. Depunerea formularului pin intermediul SPV ar scuti de o deplasare la ghiseu sau de trimiterea prin posta, cu confirmare de primire.



Citeste si