20 Aprilie 2018

Florin Iordache, tras la raspundere cu privire la abrogarea infractiunii de neglijenta in serviciu. Cum se apara acesta



Deputatul PSD Florin Iordache, presedintele comisiei speciale pentru unificarea legislatiei din domeniul justitiei, a explicat ca abrogarea infractiunii de neglijenta in serviciu a fost necesara "pentru ca se amesteca" cu abuzul in serviciu. Totodata, el a afirmat ca sustine o redefinire a infractiunii de abuz in serviciu fara prag valoric. Iordache sustine de asemenea ca este o "manipulare" faptul ca probleme gasite la o perchezitie care nu au legatura cu cauza pot fi distruse fara a putea fi folosite, scrie Hotnews.

Intrebat de ce a fost abrogata neglijenta in serviciu, desi CCR ceruse o redefinire, Iordache a replicat: "Daca ati citi dvs si expunerea de motive, am si spus de ce. Pentru ca se amesteca abuzul in serviciu cu neglijenta in serviciu".

"Abuzul in serviciu - am definit principalele linii directoare, avem deja 14 propuneri cu prag mai mare, mai mic, si prin propuneri vom gasi cea mai buna formula de definire. Fara indoiala da (exista varianta fara prag - n.r.), am spus ca daca punem un prag de o anumita valoare (se va intreba) de ce acea valoare. Cred ca defininirea abuzului in serviciu trebuie facuta fara prag valoric. Asteptam si varianta ministerului justitiei" a spus Iordache in continuare.

Florin Iordache, despre cei care il critica: Care magistrati, procurorii?

Intrebat ulterior despre faptul ca magistratii au criticat deja prevederile din proiecte, Iordache a reactionat: "Care magistrati, procurorii? Eu astept si observatiile pe care sectia de judecatori din CSM, cat si asociatiile judecatorilor ni le vor face. Deci pentru mine cel mai important cuvant il are sectia de judecatori din CSM, asociatiile de judecatori… Pentru ca in Romania orice hotarare trebuie pronuntata de judecator. Daca discutam de o egalitate de arme, intre procuror si avocat este egalitate.

Despre imposiblitatea folosirii probelor care nu au legatura cu cauza:

"Am spus, in momentul in care se gasesc alte probe, se merge la judecator, i se da mandat si merge inainte. Nu, nu pot fi distruse (probele - n.r.). Este o manipulare. Am spus asa - daca la o anumita perchezitie se face pentru trafic de ce vreti dvs. si acolo se gasesc droguri, fara indoiala are un anumit mandat, sa merge la judecator si se ia mandat. Repet, v-am spus principii generale, nu ma apuc acum sa discut punctual. Am spus, nu intru in detaliu."

Intrebat si daca nu ii este teama ca vor iesi iar oameni in strada, fostul ministru a raspuns: "Daca avem o dezbatere transparenta in parlament, si in urma dezbaterilor avem cea mai buna varianta, cred ca acesta este cel mai democratic for care pot sa existe. Daca aveam majoritate o puteam face in procedura accelerata sa le adoptam. Acceptam, si stam de vorba si consideram ca o dezbatere cat mai larga…"



Citeste si