Camera Deputatilor a respins marti, in regim de super-urgenta, reexaminarea solicitata de presedintele Klaus Iohannis a legii 317/2004 privind functionarea CSM, scrie G4Media.

Actul normativ face parte din pachetul celor trei legi ale Justitiei, modificate de majoritatea PSD – ALDE – UDMR.

Cererea de reexaminare a fost trimisa Parlamentului la finalul saptamanii trecute de presedinte, iar luni a fost respinsa de comisia juridica a Camerei Deputatilor, condusa de social-democratul Eugen Nicolicea. Legea urmeaza sa fie trimisa Senatului, care este camera decizionala.

Senatul a respins miercurea trecuta, in calitate de for decizional, si reexaminarea solicitata de presedintele Klaus Iohannis a legii 304/2004 privind organizarea judiciara.

Actul normativ a trecut in viteza prin Parlament, fiind adoptat in aceeasi forma votata anterior in mai putin de trei zile. Luni, solicitarea presedintelui Iohannis a fost respinsa de comisia juridica a Camerei Deputatilor si apoi de plen. Marti, reexaminarea a fost respinsa de comisia juridica a Senatului, iar azi de plenul acestei camere.

Respingerea este definitiva, seful statului nemaiavand la indemana decat optiunea promulgarii, deoarece si Curtea Constitutionala i-a respins sesizarea in legatura cu acest act normativ.

Solicitarea de reexaminare a fost trimisa vineri, 15 iunie, Parlamentului de catre presedintele Klaus Iohannis.

Presedintele comisiei speciale care a modificat legile justitiei, Florin Iordache, a declarat in aceeasi zi ca Parlamentul va respinge saptamana aceasta solicitarea sefului statului.

Si Curtea Constitutionala a respins toate sesizarile presedintelui Iohannis pe legile Justitiei, pe motiv de inadmisibilitate.

Modificarile aduse legilor Justitiei au fost trimise si Comisiei de la Venetia, care va emite un raport preliminar la inceputul lunii viitoare.

Dintre prevederile legii - citeste aici forma legii trimisa la promulgare in luna martie:

* Membrii CSM se aleg din randul magistratilor cu cel putin 7 ani vechime in magistratura si care nu au fost sanctionati disciplinar in ultimii 3 ani.

* CSM este condus de presedinte, ajutat de un vicepresedinte, alesi de plen, in prezenta a cel putin 15 membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, cu votul majoritatii membrilor prezenti dintre judecatorii si procurorii prevazuti la art. 3 lit a, care fac parte din sectii diferite, pentru un mandat de un an, care nu poate fi reinnoit. Pentru functia de presedinte si vicepresedinte vor candida un judecator si un procuror desemnati de Sectia pentru judecatori, respectiv Sectia pentru procurori a CSM, din randul membrilor sai, in prezenta a cel putin 2/3 din membrii sectiilor, cu votul majoritatii membrilor prezenti.

* Sectiile CSM au dreptul si obligatia de a se sesiza din oficiu pentru a apara judecatorii si procurorii impotriva oricarui act de imixtiune in activitatea profesionala sau in legatura cu aceasta, care le-ar putea afecta independenta sau impartialitatea judecatorilor sau impartialitatea si independenta procurorilor.

* Actiunea disciplinara in cazul abaterilor savarsite de judecatori, procurori si magistrati-asistenti se exercita de Inspectia Judiciara.

* Inspectia Judiciara se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizata scris si motivat de orice persoana interesata, inclusiv de CSM.

* Inspectia Judiciara ramane in cadrul CSM si functioneaza ca structura cu personalitate juridica, cu sediul in Bucuresti.

* Inspectorul-sef are atributii mult sporite fata de pana acum, care este numit prin concurs organizata de CSM, ajutat de un inspector-sef adjunct pe care il desemneaza chiar inspectorul-sef.

* Concursul pentru postul de inspector-sef consta in prezentarea unui proiect, fara examen scris.

* Tot inspectorul-sef este cel care aproba normele pentru efectuarea lucrarilor de inspectie.

* El desemneaza si echipa de conducere, in baza unei proceduri in care sunt evaluate proiectele de management specifice.

* Inspectorii din cadrul Inspectiei Judiciare sunt numiti de inspectorul-sef, in urma unui concurs organziat de CSM prin INM, pentru un mandat de 3 ani, de catre magistrati cu o vechime de 10 ani.

Sursa foto: Michal Kalasek / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri