13 Noiembrie 2018

OUG 92 privind legile justitiei a fost adoptata cu amendamente in comisia Iordache. Se amana cu un an pensionarea magistratilor



OUG92 privind legile justitiei a fost adoptata pe motiv ca legislatia trebuie pusa in acord cu recomandarile Comisiei de la Venetia, dar include mai multe prevederi controversate. Ordonanta amana cu un an pensionarea magistratilor care au peste 20 de ani vechime.

Prin OUG 92, cele mai importante modificari au fost aduse la legea 303/2004. Este vorba despre inasprirea conditiilor pentru procurorii care vor sa lucreze la varful Ministerului Public – Parchetul de pe langa ICCJ, DNA si DIICOT, scrie Digi24.

In primul rand, creste vechimea necesara pentru a lucra la aceste parchete. Pana in iulie, procurorii aveau nevoie de 6 ani vechime, apoi pragul a crescut la 8 ani, iar in urma acestei OUG ajunge la 10 ani. Este aproape o dublare a numarului de ani necesari, ceea ce ar putea duce la o scadere cu aproximativ 20% a numarului de procurori care lucreaza la DNA si DIICOT.

O alta modificare care se regaseste in OUG este amanarea pensionarii anticipate a magistratilor pana in 2020, in loc de 2019. Conform statutului judecatorilor si procurorilor, magistratii care au 20 de ani vechime in profesie se pot pensiona in aceleasi conditii cu cei care au un stagiu complet de cotizare.

Sunt amanate de asemenea o serie de restrictii pentru detasarea judecatorilor si procurorilor in afara sistemului judiciar pana la finalul lui august 2019.



Citeste si