21 Noiembrie 2018

Tariceanu va fi audiat martea viitoare in Comisia juridica. Faptele se prescriu la finalul anului daca nu i se ridica imunitatea



Comisia juridica a Senatului propune Biroului permanent ca presedintele Camerei superioare, Calin Popescu-Tariceanu, pentru care DNA a solicitat Senatului incuviintarea urmaririi penale, sa fie audiat de senatorii juristi martea viitoare, a anuntat presedintele Comisiei, Robert Cazanciuc.

"Urmare a solicitarii Biroului permanent, am realizat o evaluare preliminara (...) Noi vom propune Biroului permanent audierea domnului Tariceanu pentru martea viitoare, adica la proxima sedinta a Comisiei juridice", a spus marti Cazanciuc, potrivit Agerpres.

De asemenea, membrii Comisiei juridice au avansat, pentru aprobare, Biroului permanent termenul de 14 zile pentru intocmirea raportului la solicitarea DNA de incuviintare a urmarii penale in cazul lui Tariceanu, raport care va fi repartizat, tot de Biroul permanent, pe ordinea de zi a plenului.

Tariceanu a avut termen cinci zile pentru a-si studia dosarul intocmit de procurorii DNA si dupa lecturarea unei parti din dosar presedintele Senatului a afirmat ca acesta "nu are sustinere in acuzare si este facut pentru alte scopuri". Dosarul are 73 volume, fiecare cuprinzand intre 79 si 349 de pagini.

Pe 7 noiembrie, Directia Nationala Anticoruptie a cerut Senatului incuviintarea inceperii urmaririi penale pentru Tariceanu. Procurorii sustin ca acesta ar fi primit indirect, in perioada 2007 - 2008, pe vremea cand era premier, foloase materiale de aproximativ 800.000 de dolari de la o firma austriaca.

Biroul permanent al Senatului a repartizat Comisiei juridice, saptamana trecuta, solicitarea DNA si dosarul care il vizeaza pe presedintele Camerei superioare a Parlamentului.

Dosarul de luare de mita al presedintelui Senatului, Calin Popescu Tariceanu, se prescrie la sfarsitul acestui an daca procurorii nu apuca sa il puna sub acuzare ca sa intrerupa cursul prescriptiei, au explicat pentru G4Media.ro surse judiciare. Aceasta intrucat luarea de mita se prescrie dupa 10 ani si Tariceanu este acuzat ca ,,ar fi primit, in mod indirect, in perioada 2007-2008, foloase materiale in valoare de aprox. 800.000 USD de la reprezentantii unei companii austriece", dupa cum a aratat DNA.

Pentru ca procurorii sa il poata pune sub acuzare pe Tariceanu si sa intrerupa cursul prescriptiei este nevoie ca Senatul sa ii ridice acestuia imunitatea, au explicat sursele G4Media.ro. Abia dupa ce Senatul aproba cererea DNA de incuviintare a urmaririi penale, procurorii pot ,,indeplini un act de procedura in cauza,,, adica sa ii comunice citatia de a se prezenta la DNA in calitate de suspect de luare de mita. Potrivit articolului 155 din Codul de procedura penala, ,,cursul termenului prescriptiei raspunderii penale se intrerupe prin indeplinirea oricarui act de procedura in cauza,,.

,,Daca Senatul nu da aviz, dosarul se inchide oricum, insa, ulterior, nu se va mai putea face alta cerere de aviz, bazata pe elemente noi, intrucat intervine prescriptia la sfarsitul anului,,, au explicat sursele G4Media.ro.



Citeste si