23 Noiembrie 2018

Ce isi doreste Iohannis de la urmatorul proces de selectie a procurorului-sef al DNA



Presedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, ca asteapta ca urmatorul proces de selectie a procurorului-sef al DNA sa se desfasoare in conformitate cu legea.

"Niste exigente foarte simple: sa se desfasoare in conformitate cu legea. Atat. Alte pretentii nu am avut de la ministru si nici macar asta nu a indeplinit-o", a spus Iohannis, intrebat care sunt exigentele sale vizavi de urmatorul proces de selectie a procurorului-sef al DNA, scrie Agerpres.

Presedintele Klaus Iohannis a respins miercuri propunerea de numire a Adinei Florea in functia de procuror-sef al Directiei Nationale Anticoruptie.

De asemenea, presedintele a respins numirea in functii de conducere a altor patru procurori propusi de ministrul Justitiei: Florena-Esther Sterschi - pentru functia de procuror-sef al Sectiei de resurse umane si documentare din PICCJ; Elena Giorgiana Hosu - pentru functia de procuror-sef adjunct al DIICOT; Iuliana Nedelcu - pentru functia de procuror-sef adjunct al Sectiei Judiciare din PICCJ; Antonia-Eleonora Constantin - pentru functia de procuror-sef al Sectiei Judiciare din PICCJ.

"In conformitate cu dispozitiile art. 54 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecatorilor si procurorilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si avand in vedere considerentele Deciziei Curtii Constitutionale nr. 358/2018, presedintele Romaniei respinge propunerile inaintate de catre ministrul Justitiei, intrucat nu sunt indeplinite conditiile de legalitate necesar a fi intrunite, in mod obiectiv, de catre procuror pentru a fi numit intr-o functie de conducere, respectiv cea prevazuta de art. 54 alin. (2) prin raportare la art. 48 alin. (10) si (12) din Legea nr. 303/2004", preciza Administratia Prezidentiala.



Citeste si