10 Decembrie 2018

Romania, data in judecata de Comisia Europeana pentru ajutoarele de stat acordate fratilor Micula



Comisia Europeana a decis vineri sa dea in judecata Romania la Curtea de Justitie a Uniunii Europene pentru ca tara nu a recuperat integral de la oamenii de afaceri Viorel si loan Micula si de la grupul lor de firme ajutoare de stat in valoare de pana la 92 de milioane euro, considerate ilegale de catre executivul UE, informeaza Hotnews.

Printr-o hotarare arbitrala pronuntata in decembrie 2013 (Micula/Romania) s-a constatat ca, prin retragerea, in 2005, a unei scheme de incurajare a investitiilor, cu patru ani inainte de expirarea sa prevazuta pentru 2009, Romania a incalcat un tratat bilateral de investitii incheiat intre Romania si Suedia - reaminteste CE, intr-un comunicat remis

HotNews.ro

.

Termenul pentru punerea in aplicare de catre Romania a deciziei Comisiei a fost 31 iulie 2015, in conformitate cu procedurile standard, si anume patru luni de la notificarea oficiala a deciziei Comisiei.

Romania a recuperat deja de la beneficiari o parte din ajutoarele ilegale. Cu toate acestea, dupa mai mult de trei ani de la decizia Comisiei, aproape jumatate din valoarea initiala a ajutorului nu a fost inca recuperata si deocamdata nu exista nicio perspectiva de rambursare integrala imediata a ajutorului restant.

Comisia a decis sa trimita Romania in fata Curtii de Justitie pentru nepunerea in aplicare a deciziei Comisiei, in conformitate cu articolul 108 alineatul (2) din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene (TFUE).

Statele membre trebuie sa recupereze ajutoarele de stat ilegale in termenul stabilit in decizia Comisiei, care este de obicei de patru luni.



Citeste si