24 Decembrie 2018

Guvernul a aprobat o Ordonanta de Urgenta pentru majorarea bugetului trimestrial acordat medicamentelor



La propunerea Ministerului Sanatatii, Guvernul a aprobat ieri (20 decembrie) o Ordonanta de Urgenta prin care se asigura o crestere a bugetului aprobat trimestrial (BAT) aferent medicamentelor suportate din Fondul National Unic al Asigurarilor Sociale de Sanatate (FNUASS) si din bugetul Ministerului Sanatatii, se arata intr-un comunicat de presa al MS.

Astfel, incepand cu trimestrul IV al anului 2018 si pana la data de 31 decembrie 2019, prin aplicarea indicilor de inflatie calculati pe perioada 2012 – 2017 de catre Institutul National de Statistica, valoarea BAT va fi de 1595 milioane lei. Valoarea BAT din anul 2012 pana in prezent a fost de 1515 milioane lei, asadar vorbim de o crestere cu 80 milioane lei.

De asemenea, incepand cu anul 2020, OUG aprobata ieri prevede actualizarea anuala a BAT cu indicele de inflatie.

„Aceasta masura era asolut necesara in conditiile cresterii consumului de medicamente si a necesitatii asigurarii continuitatii tratamentelor pentru pacienti. Prin majorarea BAT se asigura predictibilitatea taxei clawback si mentinerea acestei contributii la un nivel sustenabil pentru producatorii de medicamente”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sanatatii.

Intr-o conferinta de presa la Iasi, la inceputul lunii decembrie, ministrul Sanatatii a declarat ca va promova in Guvern majorarea sumei alocata medicamentelor si ca se discuta despre aplicarea clawback-ului diferentiat pentru a scadea presiunea asupra producatorilor de medicamente.

"In mod normal, anual ministerul Sanatatii trebuie sa faca corectii de preturi. Din 2015 nu s-a mai facut corectia preturilor la medicamente, am facut-o noi anul acesta. De la 1 ianuarie se aplica noile ordini de pret. In trimestrul patru, chiar joi, vom promova hotararea de Guvern cu majorarea sumei pe care o alocam medicamentelor, astfel incat taxa de clawback sa scada, sa scada presiunea asupra firmelor, inclusiv asupra firmelor care aduc medicamente mai ieftine, astfel incat sa nu mai existe aceasta problema presanta. Discutam si despre aplicarea clawback-ului diferentiat, tot pentru a putea avantaja, intr-un fel, medicamentele ieftine", declarase ministrul Sanatatii.



Citeste si