26 Februarie 2019

Proteste de amploare in Justitie: Ce parchete din tara isi suspenda activitatea incepand de azi



Ca reactie la OUG 7, adoptata de Guvernul Dancila acum cateva zile, sunt anuntate mai multe proteste ale procurorilor si judecatorilor din toata tara pentru aceasta saptamana, incepand de luni.

Manifestatiile au loc din cauza OUG 7, adoptata de Guvern saptamana trecuta, care modifica Legile Justitiei, schimbari care afecteaza independenta Justitiei si statul de drept din Romania, in opinia contestatarilor, scrie Ziare.com.

De altfel, magistratii au protestat in numar mare, inca de saptamana trecuta, fata de modificarile facute prin OUG de Tudorel Toader la Legile Justitiei.

Ce parchete din tara isi suspenda activitatea in semn de protest fata de controversata ordonanta:

Judecatoria Targoviste isi suspenda activitatea, incepand de astazi, timp de o saptamana, pana vineri, 1 martie.

"In cadrul Adunarii generale a Judecatoriei Targoviste s-a votat suspendarea activitatii pana la sfarsitul acestei saptamani. Urmeaza ca vineri sa decidem ce este de facut in continuare. Asteptam aceeasi comunicare din partea cat mai multor instante", se arata intr-o informare de presa.

Procurorii din Iasi se alatura si ei protestelor si au decis sa isi suspende activitatea in perioada 25 februarie - 1 martie. In plus, Adunarea Generala a procurorilor din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi a decis organizarea unui protest in data de 25 februarie, la ora 14:00, in fata tribunalului.

Si Adunarea Generala a Procurorilor din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Timis a decis suspendarea activitatii ca forma de protest fata de modificarile legislative in domeniul justitiei, in perioada 25 februarie - 1 martie.

Procurorii Parchetului Capitalei au decis "suspendarea activitatii nemijlocite cu publicul pana la intrunirea tuturor adunarilor generale ale parchetelor din cadrul Ministerului Public, respectiv 27 februarie 2019", potrivit unui comunicat de presa.

Decizii similare au fost luate si la parchetele Tribunalului Arges si al Judecatoriei Pitesti.

Totodata, la Parchetul Tribunalului Brasov, in unanimitate, s-a votat, printre altele, suspendarea activitatii (cu exceptia urgentelor) pe o perioada de o saptamana, pana pe 1 martie.

Procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Constanta au anuntat si ei ca-si vor suspenda activitatea timp de trei zile in cursul acestei saptamani, pana pe 27 februarie.

Aproximativ doua sute de judecatori si procurori din Cluj, inclusiv de la DIICOT si DNA, care au protestat saptamana trecuta, au anuntat ca, incepand de luni, vor suspenda activitatea judiciara timp de o saptamana.

Amintim ca duminica premierul Viorica Dancila i-a invitat luni pe reprezentantii CSM si ai asociatiilor de magistrati la discutii, dupa protestele de amploare de saptamana trecuta.

In replica, asociatiile magistratilor au refuzat invitatia, argumentand ca "dezbaterea trebuia sa fie inainte, nu dupa adoptarea ordonantelor Toader, pentru ca independenta Justitiei nu se negociaza".

Intrevederea ar trebui sa aiba loc la ora 15:30.



Citeste si