Curtea Constitutionala a Romaniei ar putea pronunta, luni, decizia pe sesizarile formulate de USR, PNL si de presedintele Klaus Iohannis privind modificarile aduse de Parlament Codului penal si Codului de procedura penala.

Pe 11 iulie judecatorii constitutionali au reusit sa incheie dezbaterile pe aceste sesizari, insa au amanat luarea unei decizii. A fost a saptea oara cand a fost amanat acest caz, potrivit unor oficiali ai CCR, scrie Agerpres.

Sesizarile se refera la Legea pentru modificarea si completarea Legii 286/2009 privind Codul penal, precum si a Legii 78/2000 pentru prevenirea si sanctionarea faptelor de coruptie, dar si la Legea pentru modificarea si completarea Legii 135/2010 privind Codul de procedura penala, precum si pentru modificarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciara.

Uniunea Salvati Romania a depus, impreuna cu PNL, doua sesizari de neconstitutionalitate, sustinand ca, prin aceste proiecte de lege, se aduc peste 300 de modificari "nocive" Codului penal si Codului de procedura penala.

USR considera ca toate aceste modificari vin in contradictie nu doar cu statul de drept, ''subrezind politica penala a Romaniei'' si favorizand infractorii, ci si cu Legea fundamentala.

Citeste si:
Iohannis: Avem nevoie de o abordare coordonata pentru Marea Neagra
Iohannis: Pentru descurajarea...

Klaus Iohannis a mentionat in sesizare ca legea privind modificarea Codului penal a fost supusa controlului anterior de constitutionalitate, prin Decizia 650/2018 CCR constatand neconstitutionalitatea unora dintre dispozitiile sale, insa, in procedura reexaminarii, Parlamentul a adoptat actul normativ criticat cu depasirea limitelor fixate de Curtea Constitutionala.

"Astfel, cu ocazia punerii in acord a unora dintre dispozitiile legii, declarate neconstitutionale, cu Decizia nr. 650/2018, Parlamentul, pe de o parte, si-a ignorat obligatia constitutionala de a pune in acord textele din legea criticata cu decizii anterioare ale Curtii Constitutionale, aspect ce contravine dispozitiilor art. 147 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 147 alin. (1) si alin. (4) din Constitutie, iar, pe de alta parte, in procedura punerii de acord nu a realizat corelarile necesare, adoptand reglementari ce contravin principiului legalitatii, fiind astfel incalcate prevederile art. 147 alin. (2) prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constitutie. (...) In procedura reexaminarii, Parlamentul a eliminat in integralitate modificarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, desi neconstitutionalitatea viza doar fraza a doua a acestui articol. Pe de alta parte, eliminarea interventiei legislative asupra textului art. 35 alin. (1) din Codul penal echivaleaza cu incalcarea obligatiei Parlamentului de a pune in acord acest text cu Decizia nr. 368/2017. Or, punerea in acord a legislatiei penale cu deciziile instantei constitutionale a reprezentat un aspect asumat public, atat pe plan intern, cat si european si a constituit (...) una dintre ratiunile initiativei legislative", se arata in sesizarea presedintelui.

El considera ca Parlamentul avea deschisa calea reexaminarii doar in ceea ce priveste dispozitiile cuprinse in fraza a doua a art. 35 alin. (1), acesta neputand efectua modificari in privinta primei fraze a alin. (1) al art. 35, care corespundea celor statuate prin Decizia nr. 368/2017, intrucat nu continea conditia unicitatii subiectului pasiv pentru retinerea infractiunii continuate.

In sesizare se mentioneaza, printre altele, ca termenul prescriptiei raspunderii penale se intrerupe prin indeplinirea oricarui act de procedura in cauza, ce trebuie comunicat suspectului sau inculpatului, fara a mai fi necesara referirea la persoana, termenele de prescriptie fiind reglementate la art. 154 din Codul penal, in functie de natura si gravitatea pedepselor prevazute de lege pentru infractiunile in cazul carora se aplica. Potrivit jurisprudentei constante a Curtii Constitutionale, considerentele deciziilor instantei de contencios constitutional au aceeasi forta obligatorie ca si dispozitivul, adauga seful statului.

Citeste si:
Iohannis, despre 10 august: Sa vedem cine a dat comanda politica
UPDATE Klaus Iohannis...

''Or, Parlamentul in procedura deschisa potrivit art. 147 alin. (2) din Constitutie a operat modificari in continutul normativ al art. 155 Cod penal cu ignorarea considerentelor Deciziei nr. 650/2018 par. 419 si 421", sustinea presedintele Klaus Iohannis.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Legal Business »



Citeste si
Klaus Iohannis, pentru a doua oara la Casa Alba in actualul mandat