Curtea Constitutionala a admis sesizarea Guvernului care a reclamat un conflict juridic de natura constitutionala dupa refuzul presedintelui Klaus Iohannis de a numi ministrii interimari propusi de premierul Viorica Dancila, dupa plecarea ALDE de la guvernare. De asemenea, potrivit Curtii, premierul trebuie sa vina in parlament pentru a cere votul pentru ministrii plini.

Potrivit CCR, revocarea si stabilirea interimarilor este atributul premierului, iar presedintele trebuia sa semneze decretele in acest sens.

De asemenea, Curtea a decis ca presedintele era obligat sa semneze decretul de revocare a Anei Birchall de la Justitie, dar nu era obligat sa numeasca un ministru plin in locul ei, cum era propusa Dana Garbovan, scrie Hotnews.ro.

Curtea Constitutionala s-a intrunit miercuri in prima sedinta dupa vacanta si a avut pe agenda sesizarea Guvernului privind un conflict juridic pe tema refuzului presedintelui Klaus Iohannis de numire a ministrilor interimari.

Secretarul general al Guvernului, Toni Grebla, a spus in sedinta CCR ca refuzul presedintelui Iohannis de numire a ministrilor este "mai degraba o actiune de campanie, decat a unui presedinte chemat sa vegheze la respectarea Constitutiei". El a sustinut ca, potrivit Constitutiei, seful statului nu are nicio atributie in numirea ministrului interimar.

La randul sau, reprezentantul Administratiei Prezidentiale le-a spus judecatorilor constitutionali ca "premierul s-a situat in afara cadrului constitutional pretinzand un blocaj desi are la dispozitie instrumentele institutionale prin care se poate realiza remanierea guvernamentala - sa se prezinte in fata Parlamentului".

Sesizarea Guvernului in legatura cu un posibil conflict juridic de natura constitutionala a fost inregistrata la CCR in 5 septembrie, iar partile - Executiv si Presedintie - au avut ca termen de transmitere a punctelor de vedere data de 11 septembrie. Ministrii ALDE Viorel Ilie, Gratiela Gavrilescu si Anton Anton au demisionat in 27 august, in urma deciziei lui Calin Popescu Tariceanu de a scoate ALDE de la guvernare.

Ramona Manescu a ramas, insa, la Ministerul de Externe.

Klaus Iohannis a anuntat ca respinge cele trei propuneri de ministri interimari facute de premierul Viorica Dancila, respectiv Niculae Badalau la Energie, Ioan Denes la Mediu si Stefan Radu Oprea la relatia cu Parlamentul, iar Guvernul s-a adresat Curtii Constitutionale.

De altfel, presedintele Iohannis a refuzat toate propunerile de remaniere ale Vioricai Dancila. "Este absolut incalificabil modul in care candidatul Iohannis se foloseste de tribuna oficiala a Administratiei Prezidentiale pentru a-si lansa mesajele de campanie. Miercurea trecuta refuza nejustificat numirea de ministri in Guvernul Romaniei. O saptamana mai tarziu, domnul Iohannis blocheaza din nou numirea ministrilor interimari in Guvernul Romaniei, refuzand de data aceasta sa dea un raspuns. Suntem intr-o situatie fara precedent, o situatie de confuzie si dezechilibru generata de comportamentul iresponsabil si egoist al presedintelui. Domnul presedinte Iohannis are obsesia blocajelor. (...) Guvernul Romaniei va sesiza Curtea Constitutionala pentru a reclama un conflict juridic cu seful statului", sustinea premierul Viorica Dancila.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri