Inalta Curte de Casatie si Justitie a respins cererea depusa de George Becali, prin care omul de afaceri solicita sa fie reabilitat, el avand mai multe interdictii dupa ce si-a executat pedeapsa cu inchisoarea.

"Respinge cererea de reabilitare judecatoreasca formulata de petentul Becali George. Obliga petentul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare catre stat. Cu drept de contestatie in termen de 10 zile de la comunicare", se arata in decizia instantei, conform Agerpres.ro.

Becali a declarat joi ca a venit in instanta pentru "albire", aratand ca are interdictia de a alege si de a fi ales in functii publice.

"Vin la Inalta Curte fara belele, vin cu pace adica, vin pentru albire. (...) Este, sa spunem, o mica indreptare. Interdictiile sunt de a alege si de a fi ales. Oricum nu ma intereseaza functia de demnitate publica, sa aleg, sa zicem asa si asa. Ca sa candidez nu ma intereseaza. Deci, nu e mare lucru. Trebuie aceasta reabilitare. Daca nu o ceri, nu o iei niciodata", a spus Becali, la sediul Instantei supreme.

Din completul care a judecat cererea de reabilitare a facut parte si Ionut Matei, cel care l-a condamnat pe Becali in dosarul "Valiza". Omul de afaceri a avut numai cuvinte de lauda la adresa judecatorului.

"Nu a fost asa rau, a fost si intr-un fel o bucurie, Ionut Matei m-a condamnat, dar nici nu mi-a dat mult atunci. Cand iti dadea sapte, opt, noua, zece ani, mie nu mi-a dat asa mult. El mie mi-a dat doi ani. A fost si o bucurie sa il vad (...). Sa il vezi pe un om, in alte momente cand tremurai in fata lui, acum a fost asa, relaxat. Sunt niste trairi, niste bucurii totusi. Apari in fata unui judecator, erai la mana lui, acum nu mai esti la mana lui. Esti fata in fata. Atunci eu nu prea tremuram, dar trebuia sa tremuri. Cand veneam in catuse la alte procese aveam emotii, esti om, nu esti din fier", a precizat Becali.

George Becali a fost eliberat conditionat in aprilie 2015 din Penitenciarul Poarta Alba, dupa ce a executat un an si zece luni de inchisoare, din pedeapsa de 3 ani si 6 luni primita in trei dosare.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri