18 Martie 2020

Proiect: Majorarea pedepselor în cazul celor care propagă bolile contagioase. Închisoare de până la 15 ani



Trei senatori PNL au redactat o inițiativă legislativă de modificare a Codului Penal pentru majorarea drastică a măsurilor punitive în cazul celor care propagă bolile contagioase, pedeapsa cu închisoare putând ajunge și până la 15 ani, scrie G4Media.ro

Fosta președintă a PNL, Alina Gorghiu, a anunțat că, alături de senatorii liberali Iulia Scântei și Daniel Fenechiu, a semnat inițiativa de modificare a articolului 352 din Codul penal referitor la zădărnicirea combaterii bolilor, argumentând că legislația trebuie actualizată, pedepsele fiind anacronice în contextul epidemiei de coronavirus.

Cum arată inițiativa legislativă:

Art. 352 – (1) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase dacă a pus în pericol sănătatea, integritatea sau viața uneia sau mai multor persoane sau a creat un pericol cu privire la răspândirea unei boli infectocontagioase, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a fost săvârșită de către o persoană suspectată sau confirmată medical ca fiind infectată cu o boală infectocontagioasă, pedeapsa este închisoarea de la 1 la 5 ani.
Dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (2) au avut ca urmare răspândirea unei boli infectocontagioase sau infectarea unei alte persoane, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (2) au avut ca urmare infectarea a două sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.
Dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (2) au avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani.

Citește materialul integral pe G4Media.ro.



Citeste si