Teodorovici, la DNA. Fostul ministru spune că a ascultat înregistrări telefonice dintr-un dosar clasat

Fostul ministru al Finanțelor, Eugen Teodorovici, s-a prezentat, joi dimineață, la DNA, unde, spune el, a ascultat înregistrări telefonice făcute ca urmare a unui dosar din 2013 care a fost clasat de procurori.

„A fost un dosar de prin 2013 asupra căruia am primit o informare de clasare și am făcut o solicitare să văd ce a fost în dosar. Nu știu care e speța exact, ce am căutat și eu pe net. Nu am fost audiat. Am primit notificare că s-a clasat, fără să știu exact despre ce e vorba, cine a fost în dosar, scrie Digi24.

(Am venit - n.r.) să ascult acele înregistrări telefonice din acea perioadă, doar selectiv, două – trei. Am zis că nu e nevoie să mă ascult pe mine. Mi-am adus aminte de unele discuții pe care le-am avut cu diverși politicieni la acea vreme, în funcții foarte înalte din toate partidele politice. Mi-a trezit un gust amar.

Discuția respectivă a fost înregistrată ca urmare a acelei spețe din 2013. Nu are nicio legătură cu zona politică. Am vrut să văd dacă se acceptă o astfel de cerere, pentru că am mai făcut o cerere într-un alt dosar închis acum un an”, a declarat, în fața sediului DNA, senatorul PSD Eugen Teodorovici.

Citeste si:
Teodorovici vrea să salveze de la demolare terasele construite...
Cum vrea Eugen Teodorovici să...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Citește și
Cine face parte din Grupul de Comunicare Strategică
Setari Cookie-uri