24 Iunie 2020

Cum vrea Eugen Teodorovici să salveze de la demolare toate terasele construite ilegal pe litoralul Mării Negre



Eugen Teodorovici, fost ministru al Finanțelor în guvernul Dăncilă și un influent politician în Dobrogea, a depus un amendament prin care toate terasele construite ilegal pe litoralul Mării Negre pot scăpa de la demolare. Amendamentul a fost votat deja de Senat și așteaptă votul decisiv din Camera Deputaților și vine în plină campanie de demolare a teraselor fără autorizație din Constanța, Mamaia, Năvodari și celelalte stațiuni de la mare, scrie G4Media.

Fostul ministru al Finanțelor a depus în Comisia de buget din Senat un amendament la legea de aprobare a OUG 75/2020, ordonanță care se referă la salariile polițiștilor și nu are nici o legătură cu terasele. Amendamentul lui Teodorovici introduce două modificări majore la Legea 50/1991 privind autorizarea construcțiilor, modificări prin care introduce practic în legalitate construcțiile ridicate fără autorizație pe litoral până la 1 ianuarie 2020.

Amendamentul depus de Teodorovici a fost votat de membrii Comisiei de buget din Senat în 16 iunie, apoi proiectul de lege a trecut și de plenul Senatului în aceeași zi. Urmează votul decisiv din Camera Deputaților. Vezi aici parcursul proiectului de lege.

De ce acum. Pe litoral a început în această primăvară o acțiune de demolare a teraselor ilegale. Administratia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral (ABADL) a început să controleze la mijlocul lunii mai firmele de pe plajele din Constanța și Năvodari. În total, autoritățile au descoperit aproximativ 140 de beach baruri construite ilegal, au dat amenzi în valoare de aproximativ 75.000 de lei și au dispus demolarea construcțiilor ilegale. De asemenea, ABADL a făcut un borderou cu toate construcțiile ilegale descoperite, pe care l-au trimis către Parchetul Curții de Apel Constanța.

ABADL a reușit să demoleze în total 3 beach-baruri de pe plaja din Constanța, iar alte aproximativ zece firme au desființat de bunăvoie terasele. Însă sunt mulți patroni care nu vor să ia nicio măsură, iar alții au acționat în instanță ABADL.

Doar pe plaja din Năvodari, inspectorii ABADL au identificat aproximativ 80 de beach-baruri care nu respectă legea.

Citește mai multe pe g4media.ro.



Citeste si