4 Iulie 2021

Cîțu: Suntem într-un proces de vindecare a justiției de răul ce i-a fost adus în anii care au trecut



Premierul Florin Cîţu a transmis un mesaj de Ziua Justiţiei în care afirmă că reforma demarată în domeniu nu va fi un proces uşor, arătând că încă sunt mulţi care îşi doresc ca justiţia să rămână ineficientă şi controlabilă.

"Sărbătorim astăzi Ziua Justiţiei. Fără o justiţie independentă, eficientă şi responsabilă nu poate exista democraţie liberală consolidată. Din 1994, când a fost instituită Ziua Justiţiei, multe s-au schimbat în bine în România prin munca celor care au crezut şi cred în valorile lumii libere. Suntem acum un stat membru UE şi NATO, suntem racordaţi la valorile democraţiilor consolidate europene şi suntem în pragul unui proces masiv de schimbări economice, sociale şi politice. În acest context, reforma în domeniul justiţiei este un proces deja demarat de coaliţia forţelor proeuropene, care conduce acum România. Nu va fi uşor. Sunt încă mulţi care îşi doresc ca justiţia să rămână ineficientă şi controlabilă. Însă, alături de partenerii noştri instituţionali la nivel european, suntem angrenaţi într-un proces de vindecare a justiţiei de răul care i-a fost adus în anii care au trecut", spune Cîţu în mesajul transmis de Guvern.

El subliniază că "cine crede că poate opri procesul inevitabil şi ireversibil al consolidării independenţei şi eficienţei justiţiei nu a înţeles nimic din ultimii 30 de ani".

"La mulţi ani Justiţiei române! La mulţi ani tuturor celor care îşi desfăşoară activitatea în acest nobil domeniu al justiţiei!", conchide premierul.



Citeste si