Pe Facebook sau Twitter la serviciu? Pro sau Contra

Pe Facebook sau Twitter la serviciu? Pro sau Contra

Cresterea foarte mare din ultimii ani a numarului de utilizatori de retele de socializare a dus si la primele dezbateri despre informatiile care ar trebui publicate pe astfel de site-uri, despre cat timp ar trebui sa petrecem online, dar si daca angajatii ar trebui sa aiba acces sau nu de la serviciu la site-uri precum Facebook, Twitter sau Myspace.

Ce castiga si ce pierde o companie care permite accesul la social media

Ce castiga si ce pierde o companie care permite accesul la social media

La jumatatea lui octombrie anul trecut, constructorul german de automobile Porsche interzicea angajatilor accesarea site-urilor de socializare, iar doar cateva zile mai tarziu Commerzbank, a doua banca germana, decidea acelasi lucru, motivele principale fiind teama de scurgeri de informatii si posibila scadere a productivitatii. Alte mari companii germane care au luat masuri asemanatoare sunt Volkswagen, grupul energetic E.ON si producatorul de ciment Heidelbergcement.

“A adopta o atitudine stricta in sensul interzicerii accesului la social media poate fi o atitudine extrema. Angajatorii stiu ca adevarata performanta o au de la angajatii multumiti. Un angajat activ in social media va fi deranjat de o astfel de limitare. El va iesi des la cafea, la tigara sa-si verifice contul de pe telefonul mobil, va astepta cu nerabdare sfarsitul programului care va insemna si ridicarea restrictiei”, afirma Cosmina Simion (foto sus), coordonatorul practicii de proprietate intelectuala, media si tehnologie din cadrul companiei de avocatura DLA Piper Romania.

De altfel, 65% din 2.500 de angajati europeni au spus ca retelele de socializare i-au facut mai eficienti pe ei si pe colegii lor, iar 46% dintre respondenti au spus ca au idei mai multe si sunt mai creativi datorita accesului la astfel de site-uri, arata un studiu realizat de AT&T, cel mai mare operator de telecomunicatii din SUA. Acelasi studiu arata ca 38% dintre cei care au participat la studiu au spus ca retelele de socializare ii ajuta sa gaseasca solutii la problemele intampinate, iar 36% au declarat ca prin intermediul Facebook si a altor site-uri similare au aflat informatii despre ceilalti angajati si clienti.

Pentru ca exista avantaje, dar si dezavantaje, si parerile specialistilor romani sunt impartite. Daca unii cred ca angajatii pot accesa retelele de socializare, altii cred ca acestea ar trebui interzise, iar in timp ce unele companii permit accesul tuturor angajatilor la site-uri precum Facebook ori Myspace, altele permit acest lucru unui numar restrans de salariati.

“Eu sustin permisiunea utilizarii retelelor sociale in timpul programului de lucru. Studii recente au aratat ca accesul liber la internet la birou contribuie la cresterea productivitatii angajatilor. Pot spune ca micile pauze de la munca pe parcursul unei zile si conectarea in acele momente la social media ma stimuleaza pentru a ma concentra apoi pe alte lucruri care trebuie duse la capat. La urma urmei, nu e sanatos sa muncesti in flux continuu”, afirma Cristian Manafu (foto jos), consultant The Connector, agentie de comunicare in social media.

Pe de alta parte, Alina Candea, business manager la firma de recrutare CVO Sales & Marketing Recruitment, crede ca salariati nu ar trebui sa aiba acces la site-uri de socializare, dezavantajele fiind mai multe decat avantajele.

 “In general, majoritatea utilizatorilor de retele de socializare tind sa comunice informatii despre locul lor de  munca, iar profilul lor pe un anumit site contine denumirea companiei, locatia, pozitia, uneori chiar si o parte din atributii. Se poate intampla ca unele dintre aceste informatii sa intre in sfera de confidentialitate. Totodata, imaginea utilizatorului de retele de socializare este in mod automat asociata cu imaginea companiei angajatoare. Daca, spre exemplu, pozele postate de catre utilizator au un caracter nepotrivit , acesta poate indirect afecta imaginea angajatorului”, afirma specialistul in resurse umane .

 Ea remarca insa si cateva avantaje: faptul ca aceste site-uri faciliteaza interactiunea cu profesionisti din acelasi domeniu, iar vizibilitatea companiei creste.

 De altfel, si oficialul DLA Piper evidentiaza riscurile de care se tem majoritatea angajatorilor si anume posibila scadere a productivitatii salariatului in timpul programului, acesta urmand sa stea peste program pentru a-si indeplini sarcinile de serviciu.

“Iar aceasta munca trebuie, conform codului muncii, remunerata si compensata cu timp liber. Din punct de vedere tehnic avem de-a face si cu un anumit grad de expunere la virusi. In plus, ne putem confrunta si cu scurgeri de informatii confidentiale”, mai spune Cosmina Simion.

Un astfel de domeniu poate fi cel bancar, dupa cum declara Cristian Manafu, el adaugand ca bancile sunt “indreptatite” sa tina departe ”site-urile populare de sistemul intern de comunicatii”.

“Sunt indreptatite, nu doar pentru ca angajatii ar putea scoate intentionat din companie informatii sensibile, ci pentru a preveni eventuale atacuri informatii sau scurgeri accidentale de date importante. Se intampla multe nenorociri in online din nestiinta angajatilor. De altfel, conform unui studiu realizat impreuna cu Daedalus Millward Brown, doi din zece respondenti au declarat ca au accesul la retelele sociale restrictionat la munca, scoala”, mai spune specialistul in social media.

Cum si cand acceseaza romanii Facebook si Twitter

Cum si cand acceseaza romanii Facebook si Twitter

In general, romanii acceseaza Facebook si Twitter intre orele 8.00-12.00 si seara, intre orele 18.00-22.00, iar majoritatea petrec mai putin de 30 de minute pe zi pe astfel de site-uri, arata studiul “Social Media Prime Time”, realizat in 2010 de agentia The Connector.

Chiar daca in intervalul 8.00-12.00 majoritatea adultilor sunt la serviciu, Manafu afirma ca probabil pentru aceste persoane “utilizarea retelelor sociale completeaza lectura presei online sau a corespondentei electronice”.

“In Coldwell Banker toti angajatii au acces la astfel de site-uri si nu as putea sa limitez accesul colegilor mei la ele. Totul este sa nu exagereze, dar cred ca in cazul nostru nu se poate intampla acest lucru pentru ca suntem foarte activi si suntem foarte mult timp pe teren si mai putin la birou. Cat timp nu se exagereaza, aceste retele nu ar trebui interzise la serviciu. Insa nu cred ca ar trebui sa ai fereastra de chat sau Facebook mereu deschisa pentru ca te distrage de la munca si productivitatea scade”, afirma Valentin Ilie (foto sus), CEO al companiei de consultanta imobiliara Coldwell Banker Romania.

Cosmina Simion de la compania de avocatura DLA Piper Romania crede ca in cazul in care accesul la social media nu este restrictionat, ar trebui sa fie adoptate coduri de conduita ca anexa la regulamentul intern prin care sa fie stabilit modul in care angajatul poate utiliza site-urile de socializare.

“Societatile reglementate in baza unor legi speciale, cum ar fi bancile, au tendinta de a interzice accesul la social media datorita activitatii desfasurate, a muncii cu date confidentiale ale clientilor. O alternativa la retelele de socializare publice ar putea fi retelele cu circuit inchis, organizate la nivelul societatii. Acestea functioneaza foarte bine mai ales in cazul multinationalelor”, explica Simion.

Astfel angajatii pot sa socializeze, iar angajatorii pot controla continutul si securitatea informatiilor publicate de acestia.

Daca in cazul Coldwell Banker Romania toti salariatii au acces la astfel de Facebook ori Twitter, in cazul Romtelecom aceste site-uri sunt accesate de angajatii ale caror functii presupun utilizarea lor pentru indeplinirea sarcinilor zilnice.

Printre acestia se numara angajatii din divizia e-business, care se ocupa de site-ul Romtelecom si de magazinul online al companiei, personalul din departamentul de comunicare, care gestioneaza prezenta online a companiei, contul Facebook.com/Romtelecom si cele doua conturi de Twitter ( twitter.com/Romtelecom  si Twitter.com/clicknet), angajatii canalului Dolce Sport care gestioneaza contul Facebook.com/dolcesport  si salariatii care se ocupa de portalurile companiei Dolcetv.ro  si magazinul online lansat recent Clickshop.ro . In toate aceste departamente lucreaza in jur de 30 de persoane.

"Prin natura responsabilitatilor pe care le avem in aceasta zona, cativa dintre colegii de la divizia comunicare sunt prezenti pe canalele de comunicare online chiar si in afara biroului, pe forumuri, site-uri, Facebook sau Twitter, avand in vedere ca acolo nu exista un „program de lucru” delimitat”, afirma Irina Ilie, specialist relatii publice in cadrul Romtelecom.

Pentru ca nu exista o lege in ceea ce priveste accesul la astfel de retele, angajatorul poate decide daca interzice sau nu accesul la social media, insa este recomandat ca angajatii sa stie de regulile companiei.

“Acest lucru se poate face prin organizarea unor traininguri interne de catre angajator prin care sa incurajeze salariatii sa adopte o abordare precauta cu privire la informatiile personale si ale companiei pe care aleg sa le dezvaluie, explicand clar riscurile legale atat la nivelul companiei, cat si la nivel personal si, mai mult, masurile de securitate care au fost adoptate de angajator in aceasta privinta”, afirma Monica Georgiadis (foto jos), coordonatorul practicii de dreptul muncii din DLA Piper Romania.

Social media in Romania:

7,8 milioane de romani utilizau internetul in iunie 2010

3,2 milioane de romani utilizeaza Facebook in prezent

In jur de 31% dintre romani acceseaza Facebook intre orele 8.00-12.00 si 30% intre 18.00-22.00. Pe de alta parte, 29% dintre acestia intra pe Facebook mai putin de 30 de minute pe zi, iar 25% dintre ei intre 30-60 de minute, arata studiul Social Media Prime Time realizat in 2010 de agentia The Connector. La aceste intrebari au raspuns 425 de persoane.

In Romania exista aproximativ 50.000 de conturi de Twitter

Aproximativ 23% dintre romani acceseaza Twitter intre orele 8.00-12.00 si 18% intre 18.00-22.00. De asemenea, 30% dintre respondenti stau pe Twitter pana in 30 de minute pe zi, iar 12% dintre ei intre 30-60 de minute, arata acelasi studiu. La aceste intrebari au raspuns in jur de 300 de persoane.


Care sunt pericolele pentru o companie in ceea ce priveste securitatea?

Care sunt pericolele pentru o companie in ceea ce priveste securitatea?

In general, pericolele sunt date de scurgerile de informatie, infectarea cu malware si compromiterea securitatii retelei interne, spune Teodor Cimpoesu (foto), managing director al companiei de securitate informatica Kaspersky Lab Romania si Bulgaria.

In cazul atacurilor cibernetice directionate, scopul este furtul unor elemente de proprietate intelectuala sau spionajul unei companii, iar succesul poate fi garantat cand atacurile sunt bine elaborate si exploateaza vulnerabilitatile umane.

"Infractorii cibernetici pot aduna date importante despre un anumit angajat al unei companii, precum adresa de e-mail, functia detinuta, pasiunile sau hobby-urile. De aici, cibercriminalii folosesc tehnici de inginerie sociala pentru a „insela” victimele”, explica Cimpoesu.

El ofera ca exemplu mesajele e-mail care pot fi construite pe baza informatiilor adunate si care determina “victima” sa acceseze un link sau sa deschida un fisier de tip PDF din atasament.

“In momentul in care link-ul sau fisierul sunt deschise, un scr'+'ipt ruleaza „in background” cu rolul de a copia anumite documente si informatii importante din computerul-victima. Astfel, date confidentiale pot fi compromise, fara ca cineva sa suspecteze initial ca organizatia a fost atacata de infractori cibernetici. Pierderile de informatii confidentiale pot totaliza uneori zeci si chiar sute de mii de euro, iar in unele cazuri pierderi greu de cuantificat", mai spune managerul Kaspersky Lab Romania si Bulgaria.

Sunteti de acord cu accesul angajatilor pe Facebook sau Twitter in timpul programului? Comentati aici.



Personalizate pentru tine