4 Mai 2012

Mihaela Leventer, DermaStyle: Clinica nu este un business obisnuit. Investitiile se recupereaza in timp



Tanjea dupa chirurgie, insa a ales dermatologia, o specialitate pe care a considerat-o usor de invatat. Decizia s-a dovedit a fi inspirata, iar in 1996 Mihaela Leventer isi deschidea propriul cabinet, transformat mai apoi intr-o clinica specializata in tratamente dermatologice.

„Dintotdeauna am avut o pasiune pentru medicina, iar cea pentru dermatologie a aparut mai tarziu, dupa primii ani de facultate. Initial, am ales-o pentru ca era o specialitate mica, ce se invata repede. (...) In 1994, la primul congres international la care am participat, am luat contact cu ceea ce inseamna dermatochirurgia, dermatocosmetica si dermatoestetica", povesteste Mihaela Leventer, fondator al clinicii DermaStyle si medic primar dermatolog.

Absolventa a Facultatii de Medicina Generala din Cluj, dar formata ca dermatochirurg cu profesori straini, Leventer a inaugurat clinica Dermastyle in 2000. De-a lungul timpului, clinica a schimbat mai multe sedii, pe masura ce pacientii deveneau tot mai numerosi.

Mihaela Leventer (56 ani) nu vorbeste insa ca un om de business, ci ca un medic; spune ca in medicina profitul nu trebuie sa primeze, ci responsabilitatea pentru sanatatea si imaginea pacientului.

„Clinica nu este un business obisnuit, in care sa avem in vedere doar profitul, mai ales daca ne raportam la termenul scurt. In primii ani tot profitul a fost reinvestit in aparatura care este costisitoare si are o rata de recuperare pe termen lung", spune Leventer.

Business-ul DermaStyle a crescut de la an la an, arata medicul, exceptie facand 2009, cand criza s-a facut simtita si in sectorul serviciilor medicale pentru sanatatea si frumusetea pielii. In 2009, firmele Dermastyle Medical si Dermastyle, la care Mihaela Leventer este actionar, au avut afaceri cumulate de aproape 670.000 de euro. In acelasi an, MedLife a anuntat ca va deschide impreuna cu Dermastyle un spital privat de dermatologie. Proiectul nu s-a concretizat insa.

Dincolo de tratamantele estetice, clinica DermaStyle se ocupa si de cancerele de piele. „Din 2007, la clinica se opereaza cancerele de piele prin metoda Mohs. Avem personal specializat si o cazuistica larga, de peste 300 de pacienti pe an", explica medicul.

Cat despre afacerea in sine, Leventer evita cifrele; precizeaza ca DermaStyle va avea o dezvoltare pe verticala, cu intarirea aspectului de centru specializat in dermatologie. „Planurile noastre de viitor vizeaza dezvoltarea niselor subprofesionale - laborator specializat, cercetare pe profil dermatologic", declara Leventer.



Citeste si