Membrii RoLUG (Grupul utilizatorilor Lego din România), cu susținere din partea Lego România, au construit cea mai mare dioramă din piese Lego din lume. Recordul a fost omologat de către Guinness World Records.

Diorama, compusă din peste un million de piese Lego, aduce un omagiu universului Star Wars și integrează cele mai importante scene din seria de animație Star Wars Rebels, precum și elemente și personaje din trilogia originală.

Suprafața ei totală, de 45,746 metri pătrați, acoperită exclusiv din piese Lego fără nicio altă structură de susținere, a condus la omologarea proiectului de către Guinness World Records (Cartea Recordurilor, n.r.).

Dezvoltată pe verticală, cât și pe orizontală, macheta recreează toate formele de relief de pe planeta Lothal, existente în universul Star Wars, cu nave de luptă și peste 1500 de minifigurine plasate în scene dinamice.

"RoLUG înseamnă Romanian Lego User Group și este un grup de pasionați ai cărămizilor Lego. Membrii sunt adulți, sunt oameni diferiți cu profesii diferite, dar care au aceeași pasiune pentru piesele Lego. Prin activitățile noastre ne-a propus să demonstrăm că aceste cărămizi nu reprezintă o simplă jucărie pentru copii, ci un mod de exprimare a creativității indiferent de vârstă", a explicat pentru wall-street.ro Mirona Constantin, ambasador RoLUG.

Aceasta a mai spus faptul că la proiect au lucrat 26 de oameni timp de 3 ani, fiind un proiect "în familie", din moment ce inițiatorii sunt tată și fiu.

Ambasadoarea RoLUG a explicat de asemenea că cele peste un milion de piese provin din colecții personale, fiind achiziționate special pentru acest proiect, iar echipa a ajuns la concluzia că nici nu vrea să știe exact cât de mult s-a investit în acest demers.

Noi organizăm și expoziții proprii, participăm la evenimente în care expunem creații, organizăm și concursuri de mașini motorizate și radiocomandate, pe trasee cu obstacole, trasee de viteză și multe concursuri online pe diverse tematici.

Mirona Constantin, ambasador RoLUG

Totoată, Mirona Constantin a mai arătat că membrii RoLUG sunt împărțiți pe mai multe tematici, printre membri existând și fani ai creațiilor din zona de medieval, de oraș, sau creatori de mozaicuri Lego.

Recordul anterior fusese stabilit în Franța, în 2021, pentru o dioramă cu suprafața de 30,66 metri pătrați.

Sursa foto: Wall-street.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Luca Dinulescu
Luca Dinulescu este jurnalist, activând anterior pentru publicații precum Digi 24, Adevărul sau Academia Cațavencu. A desfășurat de asemenea o activitate publicistică constând în patru volume publicate, între acestea numărându-se proză, nuvele și benzi desenate. Este absolvent de Regie Film și a fost de asemenea posesor al bursei J.W.Fulbright pe scenaristică și regie de film.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri