Miri Melinger, o arhitecta din Israel, de origine romana, a investit anul acesta o jumatate de milion de euro intr-un centru asistat pentru batrani amplasat langa Bucuresti.

Investitia in complexul rezidential pentru seniori a demarat in toamna anului trecut si a fost finalizata in aprilie 2012, fiind realizata prin societatea MTIG Design.

“Deocamdata , proprietara formala sunt eu. Investitia este pe baza unor imprumuturi private provenite de la prieteni si familie din Israel, persoane cu care am mai investit in trecut, dar si prezent in Romania in alte domenii imobiliare”, spune Melinger.

Cum i-a venit ideea acestui business? “Fiind arhitecta, am proiectat mai multe asemenea centre in Israel si au mare succes. In ultimul timp, fiind preocupata cu problemele mamei mele , diagnosticata cu Alzheimer, am constatat ca in Israel este extrem de scumpa ingrijirea ei intr-un centru, in conditii bune. In acelasi timp am verificat in Romania (deoarece ea a revenit la limba nativa, romana, de cand a imbatranit )”, afirma Melinger, care a adaugat ca venind in tara a constatat ca oferta este aproape zero pentru astfel de servicii.

“Avand deja terenul in locatia de la Nuci, aproape de Bucuresti, am propus grupului nostru de investitori acest proiect si toti au fost incantati”, spune Miri Melinger.

Preturile pentru seniorii care vor sa se retraga intr-un astfel de complex, care ofera asistenta medicala, terapie ocupationala, controale medicale specifice in functie de problemele de sanatate, menagera, spalatorie si paza, ajunge pana la 1.100 de euro pe luna de persoana, in cazul in care este nevoie de asistenta non-stop. Preturile pornesc de la 500 de euro pe luna in cazul in care camera este impartita de 2 persoane.

“In Israel, precum in multe tari din lume acesta este modul de trai la varsta de aur”, declara Melinger, care a mentionat ca isi doreste sa extinda complexul in viitor.

Complexul cuprinde 22 de unitati locative.

In Bucuresti mai exista si caminul Duras Diurpaneus, unde preturile sunt intre 10 si 150 de lei pe zi. In caminul Amici pentru bunici tarifele sunt de la circa 1.800 de lei pe luna, intr-o camera cu 5 paturi.

Si in Brasov exista centrul pentru varstnici Maria, iar in Timisoara functioneaza centrul Harmonia.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri