Un restaurant pentru tocilari fara pofta de viata
Restaurantul Urbanesc e o parte a unui ceva mai mult de pe strada Mantuleasa, colt cu Stefan Luchian, descris de ei insisi prin sinteticul "arta + stil urban". E un loc pentru bucurestenii care reactioneaza bine la sintagme precum: "arta", "cultura", "pace", "salvati Rosia Montana", "afara cu rusii din Crimeea", "americanii sunt inculti", "nu mai chinuiti animalele" si altele asemenea.
Si chiar daca nu te uiti inainte pe site-ul lor ca sa intuiesti in ce te bagi, te lamuresti repede cand ajungi acolo si ii vezi pe cei care stau la mese, inauntru sau in curticica mica-mica de alaturi. Sunt intelectualii Bucurestiului, intelectuali in devenire, aspiranti, studenti de la universitatile de stat (unele dintre ele), boema cuminte, conservatoare. Ii recunosti usor dupa markerii sociali antropometrici, morfofizionomici, vestimentari si comportamentali. Cred ca cei de la Urbanesc le pun ceva in mancare sau in ceai, fiindca vorbeau cu totii incet. Nu tu un chitait, nu tu o poanta la care sa cada toti sub masa de un ras care sa se auda pana pe doua strazi mai incolo, nu tu o harjoneala, nu tu o caterinca… Numai tocilari fara pofta de viata pe la Urbanescul acesta, ce mai…
Cand nu mananca, tocilarul poate face alte lucruri la Urbanesc: se uita la un film, trece in revista o expozitie, se uita la copiii care isi fac de treaba prin tot felul de ateliere, face un curs de yogilates, asculta vioara unui student de la Conservator, se invarteste prin micul concept store, un magazinas cu obiecte de design de autor, accesorii vestimentare si accesorii de casa, si multe altele. Iar daca il apuca fumatul, trebuie sa se ceara afara, asa cum se cuvine.
Sigur, tocilarul trebuie sa vina de mai multe ori la Urbanesc pentru a face toate acestea, fiindca locul e stramt si arta se administreaza in portii mici, pe rand. Au o casa mijlocie, burgheza, fara etaj, din cate mi s-a parut din strada, intr-una dintre bucatile Bucurestiului vechi si frumos ramase intacte, cu multa poezie si nostalgie in aer, cu biserici aproape. Casa e pe lung, ca vagonul, are camere mici dar inalte, amenajate ca in poze. Am vazut un fel de bar, doua sali cu mese, o camera de joaca pentru mici viitori tocilari, buticul si mica terasa din curte.
Meniul de la Urbanesc e si el din bucataria urbana, dupa cum era de asteptat. E restrans, cateva feluri din fiecare. Mancarea a fost destul de buna pentru o astfel de bucatarie, de aceea le-am si pus nota 9 la mancare. Daca i-as fi trecut la “bucatarie internationala” ar fi trebuit sa le pun mai putin. Preturile sunt rezonabile la Urbanesc, chiar mici daca le masuram cu cele de la alte restaurante neintelectuale care iti dau aceleasi lucruri sa mananci. Serviciul a fost si el din acelasi registru, cu o chelnerita adorabila, inimoasa si cam uituca.
Asadar, daca va simtiti intelectual, daca vreti sa va confunde lumea cu un intelectual sau daca vreti sa va faceti copilul intelectual, luati-l de mana si mergeti la Urbanesc sa vedeti ce si cum. Nu e nevoie sa va luati o carte pe care sa o rasfoiti pana vine mancarea, pentru ca sunt acolo destule, la indemana. Va veti satura, pentru ca portiile sunt mari.