6 Iunie 2014

Festivalul de Film Istoric aduce in cetatea Rasnov 40 de filme si tema "1989, a fost sau n-a fost"



Cea de-a sasea editie a Festivalului de Film Istoric de la Rasnov se va desfasura intre 1 si 10 august, iar temele evenimentului din acest an sunt "Marele Razboi", "1989, a fost sau n-a fost?" si "Los Angeles 1984".

Evenimentul cinematografic de la Rasnov va fi precedat de o expozitie in centrul Capitalei, intre 28 iunie si 15 iulie, ce va prezenta prin imagini unice perioada Primului Razboi Mondial. In deschiderea festivalului, ce va avea loc pe 1 august, va concerta trupa romaneasca de alternative rock byron, formata din Dan Byron (solist, chitara, flaut), 6fingers (clape), László Demeter (bass) si Dan Georgescu (tobe).

Prin intermediul dezbaterilor si al proiectiilor de film, Festivalul de Film Istoric de la Rasnov va analiza cauzele si consecintele Primului Razboi Mondial si ale Caderii Cortinei de Fier, in anul 1989. De asemenea, o serie de intalniri cu sportivi de marca ai Romaniei vor avea rolul de a indrepta atentia asupra Olimpiadei de la Los Angeles din 1984. Evenimentul, un boicot al URSS si al tarilor din blocul socialist, s-a concretizat in cea mai mare performanta a sportului romanesc, scrie Mediafax.

Festivalul de Film de la Rasnov va gazdui si Scoala de Vara Astra, in cadrul careia 15 studenti si masteranzi pasionati de istorie vor putea participa gratuit la toate evenimentele festivalului si vor beneficia de acoperirea costurilor de cazare si masa. Pentru a castiga un loc la Scoala de Vara Astra, acestia trebuie sa trimita organizatorilor evenimentului, pana la data de 30 iunie, CV-ul si un scurt eseu pe tema: "O zi din viata mea in Romania anului 2014, condusa de Nicolae Ceausescu".

Festivalul de Film Istoric Rasnov a ajuns la cea de-a sasea editie, fiind organizat in Cetatea Rasnov si Cinematograful Amza Pellea, si este unicul eveniment de profil din sud-estul Europei. Organizatorii festivalului sunt Primaria Rasnov, Institutul European pentru Itinerare Culturale si Asociatia Mioritics.

Rasnovul se identifica cu istoria cinematografiei romanesti, aici fiind locul in care s-au filmat o mare parte din filmele cu tema istorica ale cinematografiei romanesti. Acest festival de film contribuie an de an la impunerea orasului Rasnov drept capitala a filmului istoric in Romania. Festivalul include proiectii de filme si documentare inedite, dezbateri cu istorici si martori ai evenimentelor istorice, discutii cu actori si regizori, prezentari de carte, concerte si expozitii.



Citeste si