29 Iunie 2015

Dino Parc a atras aproape 20.000 de vizitatori in primele doua saptamani



Dino Parc Rasnov, cel mai mare parc cu dinozauri din Sud-Estul Europei, a atras peste 19.500 de vizitatori, in primele doua saptamani de la deschidere, mai exact in perioada 12-24 iunie, potrivit unor informatii oferite de reprezentantii centrului de divertisment.

Parcul a fost realizat cu o investitie de cinci milioane de euro, din care 3,5 milioane de euro din fonduri europene. Centrul de distractie a fost fondat de Sarkany Arpad (55 ani), Adrian Apostu (41 ani) si Gabriel Rozorea (42 ani), ingineri silvici de profesie.

Dino Parc Rasnov, intins pe o suprafata de 1,4 hectare are 45 de dinozauri in marime naturala. Dinozaurii au fost construiti in Romania, cu sprijin din partea unei echipe care conduce un parc similar in Germania.

In urmatoarele doua luni Dino Parc Rasnov va gazdui fosilele originale ale dinozaurului din Transilvania – Balaur bondoc, descoperit de paleontologul Mátyás Vremir (de la Societatea Muzeului Ardelean), prin amabilitatea Geoparcului Dinozaurilor Tara Hategului.



Citeste si