(P) Recunostinta imbraca mai multe forme: un sentiment din adancul inimii sau o expresie de multumire

La varsta de 13 ani mi-am lasat familia in urma si am ales drumul performantei cu speranta si increderea ca aveam sa reusesc langa omul care imi propusese acest drum, antrenorul Dan Podeanu.

In aproape 20 de ani de la acel moment am reusit sa trecem impreuna prin toate starile posibile, sa traim cele mai frumoase momente ascultand imnul de pe prima treapta a podimului, sa plangem si sa ne promitem ca n-o sa se mai repete atunci cand nu reuseam, sa radem, sa glumim, sa ne certam, dar niciodata sa renuntam!

Imi place sa spun despre dl Podeanu ca este mai mult decat antrenorul, profesorul, mentorul meu, este omul care m-a invatat sa fiu OM. Multi antrenori isi doresc sa creasca campioni si acolo se incheie povestea. Ei bine, Dan Podeanu, si-a propus inca de la inceput ca pe langa campioni sa creasca oameni adevarati care sa fie utili societatii si in viata de dupa sport! Temele facute impreuna in drum spre competitii, adevaratele ore de istorie si geografie predate pe drumurile fara sfarsit, asa numitele 'lectii de viata' spuse cu talc de dl antrenor au suplinit lipsa de la cursuri.

Niciodata nu o sa-i pot multumi indeajuns omului care nu si-a vazut copiii crescand pentru ca meseria ii cerea sa aiba grija de copiii altora. Ii sunt recunoscatoare ca dupa o viata in sala de sport, dupa ce a castigat campionate mondiale, europene si Jocuri Olimpice, a ramas acelasi om modest, bland si mai presus de toate, a ales sa-mi fie alaturi in continuare pe drumul performantei desi acum nepotii sunt cei ce si-ar dori sa aiba bunicul aproape!