Review George Butunoiu: Un bistrou cinstit

Muse Bistro e un mic bistrou, dupa cum numele spune clar, pe strada Paris, chiar langa Guvern, la demisolul unei cladiri vechi, un fel de bloc mic, cu vreo trei niveluri. Strada e frumoasa, toata lumea stie zona aceea "cu capitale".

In fata au o sala cu cateva mese, mai au un hol care da spre curtea interioara a blocului, in care mai pot pune cateva mese, daca e nevoie, fiind destul de lat. Terasa din spate, in curtea interioara a cladirii, e destul de banala, cam inghesuita intre cladirile din jur. Oamenii se duc acolo fiindca e umbra si pentru ca pot fuma. Daca nu e prea cald, se poate sta pe terasa din fata, spre Paris, care e mica, are doar doua mese, insa e cocheta si are putin aerul de bistrou frantuzesc, de la care se revendica si Muse Bistro, de fapt.

Salonul e bine amenejat, cu banchete la perete, barul si bucataria in spate, aceasta cu geam, ca sa poti vedea ce se intampla acolo. Pacat ca banchetele sunt patate si cam uzate, au o culoare deschisa si se vad repede toate urmele.

Cand l-au deschis, in urma cu cativa ani, Muse Bistro era un bistrou frantuzesc. Aum sunt alti proprietari, au schimbat putin conceptul, au simplificat meniul, l-au facut mai scurt si cu ceea ce se numeste acum bucatarie urbana, un fel de meniul international simplificat, in care se urmareste ca mancarea sa fie buna si sa ramana la preturi accesibile. E un fel de "bucatarie de casa" mai creativa, cu feluri de mancare pe care le poti face si singur, daca iei retetele de pe Internet si daca ai tragere catre asa ceva. Eu am luat un tartar de rosii, surprinzator de bun, curcan cu orez si cu sos de branza, bun si acesta, o salata de quinoa cu pesto si o quesadilla de pui, destul de bune, toate.

Serviciul a fost lent, cu o singura chelnerita, chiar daca nu erau multi clienti. Adorabila chelnerita, am si pozat-o si am pus-o in lista cu cei mai buni chelneri ai Bucurestiului. Amabila, zambitoare de la natura, atenta si placuta, naturala.

Citeste si:
Rate amânate: 20.000 de clienți BCR au optat pentru această măsură
Rate amânate: 20.000 de...
Citeste si:
Tratament pentru cresterea parului
Tratament pentru cresterea...

Preturile sunt normala la Muse Bistro, cu mai putin de 100 de lei poti manca bine si sa bei si un pahar de vin, daca nu chiar doua. Clienti erau, probabil ca de la Guvern si de pe la institutiile din jur.

Muse un mic bistrou de proximitate cu mancare buna, chiar foarte buna fata de ceea ce astepti de la un restaurant fara pretentii ostentative. E un bistrou in care mergi sa mananci cand ti-e foame, daca locuiesti sau lucrezi in zona, si din care iesi satul si multumit. Poate putin nervos pentru ca ti-au dat agenda peste cap, fiindca nu toata lumea are un ceas la dispozitie pentru pranz...

Sursa foto: George Butunoiu

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »



Setari Cookie-uri