MA e unul dintre noile bistrouri ale Bucurestiului, din noul val al micilor restaurante si cafenele care nu par sa fie facute de catre meseriasii vechi ai lumii restaurantelor, ci de catre niste copii cu figuri de intelectuali, cu semnele apartenentei la neo-boema la vedere.

MA se scrie cu majuscule la ambele litere si cu un accent grav pe A. Daca am retinut eu bine, MA ar insemna “impreuna” in catalana si “mana” in persana”. Daca nu, inseamna altceva…

MA locuieste intr-o camera mica de la parterul unei cladiri de pe Aricescu, la Piata Floreasca, alaturi de o minuscula cafenea, Two Minutes. E bine amenajat, cu bucataria deschisa, pe jumatate din spatiu, si cateva mede aliniate de-a lungul peretelui. Au banchete pe o parte, par confortabile, insa scaunele sunt cam incomode. Muzica stridenta si data tare, deranjanta pentru noi, probabil ca nu si pentru altii.

Meniul, de inspiratie frantuzeasca, e atractiv si incitant, se vad mana si capul unor creativi pe acolo – nu stiu daca al celor trei bucatari cu figuri de personaje de revista, sau ale foarte tinerilor fondatori, o fata si un baiat cu figuri boeme, si care, pusi pe un cantar impreuna, probabil ca nu ar face la un loc cate kilograme am ajuns sa am eu, de cand cu Restocracy-ul…

Eu nu mananc carne cu paine, niciodata sandviciuri, iar hamburgeri nici atat. Insa au fost atat de insistenti cu sandviciul lor cu rata confiata si dulceata de ceapa, incat am cedat. Era cu confit de rata gatit 16 ore, gorgonzola, dulceata de ceapa fiarta 12 ore, cheddar maturat; rucola, coriandru, morcovi murati, mustar Dijon Maille, focaccia prajita in grasime de rata. Am mai luat Somon Glazurat cu Miso, adica somon marinat 3 zile in miso, servit pe pat de quinoa bio, castravete, avocado, coriandru, ceapa verde, alge, si niste paste de post, cu legume, pe care nu cred ca le au in meniu, le-au facut asa, ad-hoc.

Cu multa jena trebuie sa recunosc a mi-a placut foarte tare sandviciul, l-am mancat pe tot, si chiar cu pofta. Si somonul si pastele au fost bune, insa nu la fel ca sandviciul. Cafeaua au adus-o de alaturi, de la Two Minutes.

Serviciul a fost foarte bun la MA Bistro, cu niste oameni zambitori de la natura, deschisi si saritori. Preturile nu sunt mici, insa raman rezonabile. Sandviciul meu a fost 40 de lei, somonul aproape 40. Probabil, asadar, ca poti manca bine cu vreo 100 de lei, ceea ce e OK, mancarea fiind chiar buna.

MA Bistro e un reprezentant tipic al noului val de localuri boeme, cafenele, bistrouri sau berarii mai mici dar mai originale, cu meniuri creative, cu oameni care arata altfel in bucatarie si in sala. Cheful sau toata echipa de bucatari, sunt talentati, poate chiar mai mult decat cred eu acum. Cu siguranta, insa, aceasta este noua generatie de bucatari de succes, diferita de cele de dinainte din multe puncte de vedere. Sper sa le mearga bine, pentru ca inca de cand am inceput sa scriu despre restaurante i-am indemnat pe cei care vor sa deschida localuri sa ia seios in calcul acest concept si acest fel de a face lucrurile.

Sursa foto: George Butunoiu

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri