Gheorghe Hagi a devenit sinonim cu performanta in sport si, peste hotare, unul dintre simbolurile Romaniei. “Daca intri in fotbal doar cu gandul de a face bani, n-ai nicio sansa. Asa este, de fapt, in ORICE business – fa-o din pasiune, pentru ca ai talent si esti muncitor si atunci vor veni si banii, altfel…nu merita”, spune Hagi. Am petrecut peste o ora alaturi de el, timp in care am discutat despre fotbal (bineinteles), afaceri, familie, dar si ce planuri are si cum va arata echipa nationala peste 3-4 ani.

Pe Gica Hagi l-am intalnit, alaturi de fiica sa, Kira, in cadrul unui proiect-eveniment pentru Romania – 100deChipuri, care isi propune sa scoata la lumina 100 de mari romani, contemporani cu noi. Acestia sunt imortalizati prin lentilele unui aparat de fotografiat la randul sau vechi de 100 de ani, deci din 1918. Pe langa o fotografie inedita, acestia vor lasa in urma, generatiilor urmatoare, si cateva cuvinte despre ceea ce ii inspira, ce doreste romanilor ce ne vor urma. O adevarata capsula a timpului.

Hagi m-a frapat prin faptul ca vorbeste cu o extrem de mare pasiune (in special despre fotbal), este foarte greu de intrerupt cand isi exprima opiniile si ideile si, mai ales, prin faptul ca nu face compromisuri, este dur/direct si nu “alearga” niciodata pentru locul II.

“Daca de maine, de exemplu, as renunta la tot si m-as face zidar, as face in asa fel incat sa fiu CEL MAI BUN zidar din lume! Trebuie sa gandesti ca un victorios in orice!”, spune el, apasat.

Gica Hagi are cea mai performanta scoala de fotbal din Romania, si prima de altfel, unde sunt antrenati constant peste 80 de tineri. “II aleg DOAR pe cei mai buni, si talentul inseamna extrem de mult. Fara talent nativ, degeaba muncesti, dar si fara munca, degeaba ai talent. Si am ajuns sa imi dau seama imediat cine va face performanta si pot sa iti spun, acum, ca in viitoarea echipa nationala vor fi cel putin trei GENII, trei genii pe care le formez acum. Nu dau nume, nu ar fi frumos, dar peste cativa ani acestia vor fi capitani”, puncteaza Gica Hagi.

Il intreb pe Hagi daca tinerii de astazi se inscriu in fotbal pentru alte motive comparat cu anii ’80 sau ’90 si, rapid, fostul capitan al Echipei de Aur a fotbalului romanesc raspunde: “Daca ar face-o pentru bani, nu ar reusi. Banul este o consecinta a orelor de munca, a valorii. Mentalitatea mea este sa AJUNGI cel mai bun, te nasti talentat, dar trebuie sa muncesti”.

Mentalitatea de invingator vine cu munca multa, dar daca nu o ai din nastere…”nu se cumpara, nu ti-o da nimeni!”.

De ce vine lumea la Hagi?

Il intreb pe Gheorghe Hagi de ce aleg tinerii sa se inscrie la academia sa de fotbal - cat este brandul sau personal, cat sunt rezultatele.

“Lumea vine la mine pentru ca eu le spun ca alaturi de mine le va fi cel mai bine. Oamenii vin pentru ca au vazut si faptele, si rezultatele – atat ale mele, cat si ale tinerilor instruiti de noi. Toti putem vorbi, dar cel mai bine este sa “te lauzi” cu ceva deja dovedit, nu inainte! Faptele vorbesc – multi se lauda, din pacate, inainte de a face ceva, eu prefer sa…povestesc”.

Daca ar fi Ministrul Tineretului si Sportului…

…Gica Hagi ar face astfel incat Romania sa fie recunoscuta pe plan mondial si sa aiba echipe care sa fie #1 in Europa, spune omul de afaceri.

Cu toate acestea, Gheorghe Hagi nu face compromisuri – “Nici nu vreau sa aud cuvantul asta, compromisurile te…compromit! Si eu nu vreau asa ceva. Ministrul ar trebui sa faca proiecte, sa existe continuitate. Moto-ul meu este “m-am nascut sa castig, nu sa exist!”, si asta le-am spus si celor doi copii ai mei. Un ministru trebuie sa stie sa construiasca un proiect castigator!”, spune Hagi.

90% din lot este din Academie. Acum s-au luat si altii dupa mine, dar ei dormeau cand eu investeam…

Il intreb pe Hagi daca renteaza Academia de Fotbal, din punct de vedere pecuniar. Dupa un moment de gandire, campionul raspunde ca el nu a facut-o cu gandul la rentabilitate.

“Am facut-o din pasiune, pentru a lasa ceva in urma mea! Romania trebuie sa scoata in evidenta pe cei care au ajuns numarul 1, pentru a se putea schimba, a se resuscita. Suntem incarcati cu energii negative, se vorbeste mult, multe can-can-uri, nimic concret si binele este dat la o parte. Acum simt ca doar raul este scos in evidenta si doar cei care doar vorbesc, fara a avea rezultate”, spune Gica Hagi.

Oricine face ceva in sport, pe plan international, face pentru Romania, pentru brandul de tara, considera Gheorghe Hagi. “Tu reprezinti tara! Dar dupa ce vii acasa si ti se da in cap…iti vine sa te duci. O sa plec si eu, totul are o limita, ce sa facem. Noi am venit, trecem…mergem…si apoi vin altii. Cui las Academia? Copiilor mei!”, spune Hagi, fara a oferi amanunte (mai) concrete.

Acum, spune Hagi, mai multe cluburi “s-au luat dupa mine, insa cand ei dormeau, eu investeam in tineri, in talente. Concurenta este buna insa, rivalitatea la fel. Din multime ies cei buni, si eu incurajez competitia – altfel ar fi monopol, iar monopolurile nu sunt benefice. Steaua, Dinamo, Craiova…existau, dar nu erau accesate, nu erau investitii. Acum s-au resuscitat, vazand ca 90% din lotul Nationalei este din Academie!”, spune Gica Hagi.

Secretul? Concept tehnic

In spatele succesului tinerilor “dati” de Academie se afla conceptul tehnic, matematic, “imprumutat” din occident. “Tehnicul este singurul aspect pe care-l poti dezvolta pana la perfectiune – te nasti cu talent, dar fara o parte tehnica, antrenamente clare, pe ore, pe minute…degeaba”.

“Eu muncesc 24 din 24 de ore, mintea mea gandeste intotdeauna sport. Visez sport. Cand ajungi la varsta mea si ai fost toata viata, de mic copil, pasionat de fotbal, de sport…nu mai scapi. Gandul la sport este singurul care ma tine in viata”.

Din stanga, fata lui, Kira Hagi, “protesteaza”: “Hai mai tata…mai suntem si noi”, spune tanara, razand.

“Eu nu vorbesc de lucrurile personale, acelea sunt pure, ale mele, in casa…iar in casa…fiecare face ce vrea, cum crede ca e mai bine. Fiecare cu filozofia lui”.

Investeste Guvernul in sport?

Zero barat, spune, apasat, Hagi. “Toate angajarile se fac pe grade de rudenie, pe prietenii, iar sportul nu face exceptie. Nu se poate asa ceva… Cand de la punctul A la punctul Z NU faci bine si nu este un parcurs sanatos, nu ai cum sa creezi sportivi care sa lupte cu adevarat si eficient pentru tine, pentru tara. Aici este cea mai mare problema – cine ne conduce nu are, de fapt, notiunea de mandrie nationala si a CONSTRUI oameni care sa duca acest brand de tara”, spune Gheorghe Hagi.

Vor trebui sa ajunga in semifinale! Altfel…nu ma bag! Nu-mi consum neuronii degeaba.

“Noi ceilalti suntem niste gaze. Oamenii de acolo, de sus, asa ne privesc – ca pe niste gaze. In rest isi fac ei jocurile lor, isi impart Romania cum doresc, au dat-o…iar noi…noi nu mai contam – cel putin pe sport suntem DEZASTRU. Rar se face cate ceva, si cand se face..vine cineva si striga faptul ca sunt prea multi bani si asa mai departe. Statul finanteaza politic doar pe-ai lor”, spune Hagi.

Gheorghe Hagi critica si impozitele extrem de mari pe care companiile romanesti le platesc catre stat. “Eu platesc 72% pe fiecare angajat, din luna februarie a anului acestuia. Este ENORM. Pe orice salariat. Si prima daca dau, tot 72% dau catre stat…pai ce-i asta?”.

Transferul lui Ianis Hagi

Recent, Ianis Hagi a fost cumparat pentru suma de 2 milioane de euro, o suma foarte mare pentru fotbalul romanesc. “L-am luat inapoi pentru ca nu i se dadea sansa de a arata ce poate. Cand nu joci…dispari, pur si simplu dispari! Bine ca am putut s-o facem pentru ca Ianis este top, top level. Si nu zic asta pentru ca este fiul meu, nu pun banii in afaceri care nu ar da randament, disociez CLAR business-ul si afacerile de familie”, spune, hotarat, Gheorghe Hagi.

“Eu ii sprijin toata viata (pe copii – n.r.), le ofer sansa de a se afisa, de a dovedi, insa daca nu se descurca, daca nu au talent si nu muncesc…nu am ce sa le fac. Eu doar te prezint, apoi TU dovedesti daca meriti sau nu, eu nu le bag in buzunar”, spune Gheorghe Hagi. “Academia doar sprijina pe cine are talent si vrea cu adevarat, fotbalist te faci tu!”.

Inainte de orice decizie foarte importanta, Hagi spune ca si-a educat copiii “sa intrebe. Intrebati pe cei mai in varsta, pe cei mai experimentati. Intrebatul nu costa! Eu imi zic parerea…dar tu decizi. Daca in viata nu stii sa intrebi, poti rata unele raspunsuri importante”.

Important este sa nu ramai doar cu ideea ta, pentru ca de aia ai prieteni, colectiv…dar deciziile le iei tu, dupa aceea. “Nu ai voie sa invinuiesti pe nimeni in viata pentru decizii pe care TU le-ai luat, intr-un final. Asa si cu Alibec – daca ramanea la mine, era mare, mare rau… Eu i-am zis: eu sunt eu, tu esti tu, esti mare, ma asculti, ajungi. Daca nu ma asculti…poti pleca. Daca tu nu crezi in mine, mentor si profesor… profesorii pentru mine au fost sefii mei! Asa i-am zis si lui Ianis: seful tau este antrenorul tau! Asta nu inseamna sa nu fii flexibil, deschide-te, nu sta izolat”.

Scoala de fotbal a lui Gheorghe Hagi este, practic, o transpunere a celor internationale, concepte tehnice preluate din Spania, Turcia etc. si transpuse in Romania.

“Metodica e clara si noi o dam antrenorilor, este precizie la mijloc, in fiecare zi se fac anumite antrenamente si nu ne abatem de la planul de business”.

Niciodata nu te simti inferior cuiva

Nu trebuie sa te lasi complexat sau sa te simti inferior cuiva!, spune, raspicat, Hagi. Nici in fotbal, nici in orice altceva.

“Intri pe teren, oricare ar fi acela, dai ce este mai bun din tine. Daca ne-au batut, asta este, mergem mai departe, dam mana cu ei. Dar niciodata nu te simti inferior! Asa am fost eu si tot ce gandesc incerc sa pun in practica”, spune Hagi.

“La noi antrenorii au salarii exagerat de mari pentru Romania, net! Din care platim 72% la stat, revenind… dar antrenorii trebuie sa fie focusati, concentrati doar pe a antrena, a forma. Cine e bun, ajunge departe, cine nu…”.

Gheorghe Hagi nu are in plan sa mai deschida un business in afara de Academia de Fotbal. “Hotelul l-am dat sotiei…eu ma axez doar pe sport, pe Academie”.

Urmeaza o carte semnata de Gheorghe Hagi

Gica Hagi subliniaza ca a terminat de scris o carte care va fi lansata la anul, formata in jurul a patru “litere concept tehnic”: T R P si I. “Veti vedea, este ceva incredibil – stilul meu de fotbal, cum il vad eu, viziunea. Sunt trecator, plec, las macar o carte care se va numi Campionii Creeaza Campioni”.

De ce nu da, insa, rezultate echipa nationala a Romaniei?

“Pentru ca nu avem rezultate la echipele de juniori”, explica, scurt, Hagi. “Noi trebuie sa construim, nu avem bani sa cumparam pe cei mai mari. Fondul problemei este de a forma, ca in anii ’80, cand am trait eu – eram selectati, scolati…si dupa ’90 s-a pierdut. Asta facem noi, la Academie, acum”.

Urmatoarea generatie ne va depasi pe noi – “in 2020 o sa am 11 jucatori la echipa nationala. Si chiar daca pleaca din tara, ei se vor intoarce la lotul national”.

“Eu m-am saturat de can-can-uri si de toate, deci nu mai pot! Vreau sa construiesc pentru Romania, asa cum TOTI ar trebui sa facem!”, spune, apasat si usor exasperat, campionul. “Hai sa trecem la treaba, hai sa muncim, hai sa formam – formarea inseamna educatie, scoala!”.

Gica Hagi subliniaza, inca o data, ca in 4 ani va construi o generatie mai buna decat a lui, cea din anii ’90, cand Romania ajungea in sferturile de finala ale Cupei Mondiale.

“Vor trebui sa ajunga in semifinale! Altfel…nu ma bag! Nu-mi consum neuronii degeaba”.

Hagi se autocaracterizeaza ca fiind un tip “cusurgiu, pragmatic si foarte exigent. Selectia este cea mai importanta insa, acesta este secretul succesul, apoi metodica. Antrenamentul meu e rupt din meci, nu predau ceva ce nu se intampla intr-un meci oficial”.

Gheorghe Hagi spune ca stie cine “va scoate capul” in urmatorii 3-4 ani. “Nu vreau sa spun insa cine vor fi. Acum descopar geniile si deja am trei. Imi impart tinerii, ca talent, in bine, foarte bine, extraordinar, fantastic si GENIU. Si am trei dintre acestia, cel putin”.

Asteptam cu maxim interes o revenire in forta a echipei nationale si, daca ar fi sa il credem pe Gheorghe Hagi (si de ce nu am face-o?), undeva peste 2-3 ani, vom avea, dupa aproape doua decade, motive de mandrie.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri