Sa-ti faci un restaurant pe o strada infundata, pe care trec doar cativa oameni, aceiasi in fiecare zi, e un semn de curaj inconstient, sau de o incredere nelimitatata in sine, vecina cu aroganta, convins fiind ca toti vor auzi de restaurantul tau si ca se vor grabi sa vina, cu GPS-ul in mana...

A mai fost un restaurant acolo, Norma, deschis acum vreo doi ani, dar care nu a trait atat de mult pe cat se asteptau cei care au facut investitia. Am fost si eu acolo de mai multe ori, fiind aproape de mine. Aveau mancare buna, intr-adevar, bucatarie frantuzeasca, dar nu l-as fi pus pe lista marilor restaurante cu bucatarie fina, ci mai degraba in cea a bistrourilor mai sofisticate. Avea talent si tehnica bucatarul de atunci, Sidia Sissoko am vazut pe Internet ca scria in dreptul numelui lui, insa nu avea finetea celor cativa cu adevarat mari chefs de Huate Cuisine ale caror mancaruri le-am gustat. Sau poate ca avea, insa nu sosise momentul sa le scoata pe sala - ceea ce, pentru client, e cam totuna...

Intr-o zi, cand plimbam catelul pe acolo, am vazut ca frumoasa casa de pe Theodor Iliescu se pregateste de redeschidere. Si am urmarit curios sirul evenimentelor, sa vad daca va fi din nou un restaurant, si daca da, cine si de ce il va deschide.

Theodor Iliescu e una dintre cele doua strazi infundate din Piata Dorobantilor, alaturi de Bitolia, pe partea cu benzinaria. Sunt numai case vechi acolo, frumoase, elegante, de oameni bogati, resedinte de ambasadori. Casa lui Hooga e pe colt cu o straduta care uneste cele doua strazi infundate in capat, Bitolia si Theodor Iliescu. Casa cu etaj, eleganta, cu personalitate, cu o gradina frumoasa in fata, cu un copac batran.

Hooga e un cuvant in limba daneza care concentreaza o intreaga filosofie de viata scandinava, e un cuvant chintesential care descrie felul lor de a trai si de a relationa linistit si civilizat. Nu scriu aici mai multe despre acest concept, adica mult mai mult decat un singur cuvant, le gasiti cu usurinta pe Internet.

Citeste si:
Butunoiu: Te duci pentru ce vrei la Tancabesti, dar nu pentru mancare
Review George Butunoiu: Te...

Asadar, cei care au reinvestit in Hooga, au vrut sa sugereze aceasta filosofie existentiala specifica scandinavilor linistiti, ceea ce pare cat se poate de potrivit casei si locului. Chef e Iulian Susala, fratele mai cunoscutului Johnny Susala, despre care am scris si noi un articol. Nu stiu daca e restaurantul lui, sau daca e doar bucatarul sef Hooga.

Casa e frumos amenajata, chiar in stilul sugerat de nume, de altfel. Au preluat o mare parte din aranjamentele si decorurile de la Norma, erau inca in stare foarte buna, nu apucase sa se degradeze nimic, mai ales ca au avut o viata scurta si nici mare trafic nu a fost acolo, ca sa deranjeze hooga locului. La parter au un spatiu mai larg, doua camere care comunica intre ele, la etaj au niste sali mici de tot, cu o terasa pe balcon, minuscula, si aceea, insa foarte frumoasa.

Iulian Susala i-a spus lui Hooga "restaurant cu specific european modern", adica si-a propus sa faca acolo un fel de bucatarie internationala, creativa, fusion, intr-o oarecare masura. Noi am luat o supa de peste destul de buna, insa excesiv de sarata, o supa de ceapa cu ceapa insuficient fiarta, o rata foarte buna si un orez bun si acela, insa nu cine stie ce. Prazul si telina au fost bune, insa nici acelea de un adevarat nivel de Grande Cuisine, si la fel si sosul. Cafeaua a fost foarte buna.

Serviciul a fost amestecat, cu o chelnerita foarte agreabila si cu un chelner pierdut, care nu era in stare sa invete nimic din ce i se intampla si care scutura pe jos firimiturile de pe masa. Preturile nu sunt mari la Hooga.

Citeste si:
Ce județe se apropie de introducerea certificatului de vaccinare
Ce județe se apropie de...

Noi am fost la Hooga in octombrie, cred ca la putin timp de la deschidere. Sper sa fi fost aceea perioada de rodaj si ca pana acum, in a doua zi de Craciun cand scriu, Iulian Susala sa fi facut ajustari majore in buctarie. Altfel, greu de crezut ca-i vor cauta clientii cu GPS-ul in mana si tare mi-e sa nu aiba si ei soarta Normei...

Sursa foto: George Butunoiu

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri