Ziua Mondială a Somnului are loc în fiecare an pe 13 Martie. Echipa momondo.ro a adunat informații interesante despre paturile de hotel și a selectat locații în care somnul este privit ca o experiență memorabilă, nu doar ca o necesitate. În fond, 67% dintre români au declarat că preferă să se cazeze într-o cameră de hotel atunci când călătoresc.

Cum solicităm patul perfect

French Bed

Multe unități de cazare din lume, dar cu precădere cele din Grecia, Elveția, Germania sau Austria, folosesc denumirea de „pat franțuzesc” (french bed) pentru a descrie un pat care inspiră romantism, mai ales prin dimensiunile sale. Fiind puțin mai îngust decât un pat dublu clasic, intimitatea este favorizată, iar persoanele care dorm în acest tip de pat nu pot avea prea mult spațiu între ele.

Sursa Foto: Shutterstock

Double Bed

Tot privind dinspre Germania, Austria sau Elveția, dar ușor în direcția opusă, există posibilitatea ca „patul dublu” (double bed) să nu fie chiar cel mai romantic cu putință, datorită spațiului dintre cele 2 jumătăți: se întâmplă ca patul să devină „dublu” prin alăturarea a două paturi de o persoană.

Eastern King sau Grand King Bed

Revenind la confortul unei saltele mari, multe unități de cazare din Marea Britanie afișează denumiri somptuoase pentru paturile mari (de 3 persoane), cu lățime de 245 cm și lungime de 220 cm: "Eastern King", "Emperor" sau "Caesar". În Statele Unite ale Americii există hoteluri care oferă chiar lungimi neobișnuite ale patului, numit aici „Grand King Bed” - 250 cm. În plus, pentru cei care vor să se simtă din nou copii, indiferent de vârstă, se pot găsi (la cerere) și locații cu oferte greu de imaginat, în care paturile au dimensiuni extreme: 360 cm x 300 cm.

Sursa Foto: momondo.ro

King Single

Cei care preferă să doarmă singuri, vor fi foarte fericiți în unele hoteluri din Australia sau Noua Zeelandă care oferă paturi de tip „King Single”, cu dimensiuni mai mari decât paturile „single” obișnuite: 107 cm x 204 cm. Desigur, există și opusul acestei abordări, chiar în locații mai apropiate, din Europa: diferite unități de cazare din Marea Britanie, Norvegia, Suedia sau Irlanda au paturi de o persoană cu lățimi de 75 cm, pentru cei care sunt foarte încrezători că nu pot cădea din pat în timpul somnului.

Paturi în care ne putem relaxa întreaga zi

Dincolo de dimensiunile și forma patului, mulți turiști sunt interesați și de alte aspecte atunci când rezervă cazarea, cum ar fi design-ul, priveliștea oferită, temperatura sau accesorii inedite.

Dormitul în aer liber devine atractiv pentru călători, iar proprietarii unităților de cazare oferă această posibilitate, mai ales în zone cu temperaturi prietenoase și pe timpul nopții. În aria de conservare Loisaba, turiștii pot alege să doarmă sub cel mai mare acoperiș posibil, cerul înstelat, iar pe timpul zilei să se bucure de priveliștea naturii și a animalelor sălbatice din rezervație fără să se ridice din pat.

Sursa Foto: https://loisaba.com

O experiență asemănătoare poate fi trăită și în locații care au renunțat la ideea de a avea toți pereții, iar un exemplu care inspiră visare cu ochii deschiși este resortul Jade Mountain din insula Santa Lucia, care mai adaugă și o piscină privată chiar lângă pat, pentru ca vacanța să însemne literalmente doar „pat, piscină și o priveliște greu de replicat”.

Continuând cu exemple de priveliști incredibile, dar adaptate la mediul în care se află, turiștii se pot bucura de imaginea Aurorei Boreale direct din paturile așezate chiar lângă ferestrele mari ale căsuțelor din Northern Lights Village, Saariselkä, Finlanda.

O fereastră chiar mai mare, cât toți pereții și un tavan, poate bucura clienții resortului Conrad din Insulele Maldive.

O locație specială mult mai apropiată se află în Porto, orașul renumit pentru vinul specific. Pe lângă experiența de a degusta mai multe tipuri de vin și a învăța mai multe despre cum funcționează procesul de obținere a acestei licori, The Yeatman oferă clienților posibilitatea de a dormi într-un pat înăuntrul unui butoi de vin enorm și foarte comod.

Pentru cei care se bucură de o calitate sporită a somnului doar atunci când perna folosită este ideală pentru corpul lor există Hotelul Benjamin din New York, care ia acest aspect foarte în serios, oferind o selecție de 10 perne de dimensiuni, forme și materiale diferite. În plus, există chiar și consultanță în dormit din partea unui doctor expert în somn, pe lângă alte facilități de relaxare.

Sursa Foto: https://www.thebenjamin.com

Sursa foto: momondo.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri