Expoziţia universală care urma să fie deschisă în octombrie 2020 la Dubai va fi amânată cu un an din cauza pandemiei de coronavirus, a anunţat Biroul Internaţional pentru Expoziţii (BIE), după ce o rezoluţie în acest sens a obţinut votul majorităţii statelor membre.

Expoziţia universală urma să fie organizată în oraşul Dubai din Emiratele Arabe Unite în perioada 20 octombrie 2020 – 10 aprilie 2021.

În luna martie a acestui an, Emiratele Arabe Unite au propus amânarea, cu un an, a Expo 2020 Dubai, după ce mai multe state participante şi-au exprimat nevoia de a amâna deschiderea expoziţiei, pentru a le permite să depăşească pandemia provocată de noul coronavirus, scrie Agerpres.

Amânarea Expo 2020 Dubai, pentru perioada 1 octombrie 2021 – 31 martie 2022, va fi aprobată în mod oficial de Biroul Internaţional pentru Expoziţii (BIE), în condiţiile în care rezoluţia a depăşit majoritatea necesară de două treimi din statele membre care au votat în favoarea modificării datei”, a informat organismul internaţional într-un comunicat de presă.

Sursa foto: shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri