Știm cu toții că prima impresie contează întotdeauna. Această idee este valabilă și când este vorba de locuința ta. De exemplu, dacă locuiești la casă, atunci musafirii tăi vor avea prima dată contact cu grădina și curtea ta și mai apoi cu interiorul locuinței.

Astfel, în funcție de cum sunt amenajate și îngrijite cele două, aceștia își pot face o idee despre restul casei tale, dar și despre oamenii care locuiesc în ea. Dacă, în schimb, locuiești la apartament, ușa de la intrare este primul obiect pe care cei care te vizitează îl vor vedea. De aceea, aceasta poate să fie o carte de vizită pentru întregul apartament, dar și pentru locuitorii acestuia.

Din acest motiv, felul în care arată ușa ta este un criteriu destul de important atunci când o alegi. Totuși, trebuie să ții cont de faptul că aspectul nu trebuie să fie cel mai important detaliu în funcție de care să iei această decizie. Pentru a-ți putea oferi confortul de care ai nevoie, ușa de la intrare trebuie să mai îndeplinească alte câteva criterii.

Pe piață există o varietate mare de tipuri de uși de intrare în apartament, care au atât puncte forte, cât și puncte slabe, astfel că alegerea uneia poate să devină mai dificilă decât pare. Din acest motiv, noi îți venim în ajutor cu câteva sfaturi și îți prezentăm principalele caracteristici pe care trebuie să le iei în considerare, pentru ca această investiție să merite și să fie de durată.

Siguranța

Din punctul nostru de vedere, principala calitate pe care trebuie să o aibă o ușă este posibilitate de a oferi siguranța necesară. Fiind vorba despre ușa de la intrare, trebuie să ții cont de faptul că aceasta nu este doar o cale de acces în apartament, ci este și o măsură de siguranță, aceasta având și rolul de a ține musafirii nepoftiți la distanță. De aceea, siguranța ar trebui să fie primul lucru la care te gândești atunci când faci o alegere în acest sens. Securitatea ușii depinde atât de materialul din care aceasta este realizată, cât și de elementele componente ale acesteia, precum tocul, butucul, yalele, balamalele si zăvorul. Din acest punct de vedere, recomandarea noastră este să optezi pentru uși metalice antiefracție.

Aspectul

Așa cum am menționat și mai sus, ușa poate să fie considerată cartea de vizită a apartamentului, astfel că trebuie ții cont și de felul în care aceasta arată. Atunci când faci această alegere, trebuie să fii atent ca designul acesteia să se potrivească cu cel al apartamentului. Din fericire, sunt disponibile pe piață o mulțime de modele într-o gamă variată de materiale și culori. Poți fi sigur că, dacă vei căuta ceva mai amănunțit, cu siguranță vei găsi ușa potrivită pentru locuința ta. Îți recomandăm să nu ratezi ocazia de a vizita showroom-urile care au expusă ușa dorită, deoarece vei avea ocazia să o testezi și să descoperi cum arată aceasta în realitate.

Izolarea termică și izolarea fonică

Pentru a fi de calitate, ușa de la intrare trebuie să aibă, pe lângă un aspect plăcut și siguranță sporită, și capacitatea de a izola atât fonic, cât și termic. În cazul în care gradul de izolare termică nu este ridicat, există riscul să se piardă căldură, astfel că vei fi nevoit să apelezi la surse suplimentare de încălzire, care vor genera costuri mai mari. Pe de altă parte, pentru a te putea relaxa în propriul apartament, fără a fi deranjat de vecinii tăi și pentru a nu-ți deranja nici tu la rândul tău vecinii, trebuie să optezi pentru o ușă care să izoleze bine și fonic. În general, ușile cu o izolare termică ridicată au și capacitatea de a izola fonic.

Întreținerea

E posibil să gândești că, neavând atât de mult contact cu aceasta, ușa de la intrare nu are nevoie de mult efort pentru întreținere. Cu toate acestea, trebuie să ții cont de faptul că, pentru a-și păstra aspectul și culoarea, ea trebuie curățată periodic de praf și de grăsimi. Totuși, acest lucru nu presupune costuri ridicate. În funcție de materialul din care este realizată, fiecare ușă poate să necesite întreținere suplimentară. De exemplu, lemnul este un material mai sensibil, așa că este necesară o mentenanță puțin mai complexă. Pe de alta parte, metalul, fiind un material foarte dur, riscă să se zgârie destul de ușor, astfel că trebuie să ai grijă cu ce vrei curăța ușa. Dintre aceste două materiale, metalul se curăță și se întreține mult mai ușor. De asemenea, și elementele componente ale ușii necesită atenție, ca de exemplu balamalele, care trebuie unse periodic, pentru a funcționa fără probleme.

Alegerea ușii de la intrarea în apartament poate fi o decizie destul de grea, dar, dacă ții cont de aceste caracteristici, atunci această alegere va fi mult mai ușoară.

Sursa foto: Cottonbro, Khairul Nizam

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri