Noaptea Albă a Galeriilor (NAG 2020) va avea loc în trei seri consecutive, publicul fiind aşteptat în spaţii de artă contemporană din 11 oraşe din ţară - Bucureşti, Alba Iulia, Braşov, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Mediaş, Reşiţa, Sibiu, Târgu Mureş şi Timişoara, în weekendul 2 - 4 octombrie, între orele 18,00 şi 24,00, informează Agrepres.

Potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor, evenimentul este gândit pentru a reduce riscul de aglomeraţie, fără a reduce accesul la artă.

"Un eveniment ca NAG se încăpăţânează să ofere anual o radiografie cât mai onestă a scenei culturii contemporane locale, iar în contextul extrem de dificil cu care ne confruntăm, nu doar noi, comunitatea culturală, ci întreaga societate, faptul că în acest an am decis să continuăm nu este un gest de curaj din partea nimănui, ci mai degrabă o dovadă a solidarităţii. Sperăm ca acest program extins în premieră pe durata a trei seri să ofere tuturor participanţilor şi publicului un cadru cât mai confortabil pentru o nouă revedere cu NAG", a declarat Suzana Dan, Asociaţia Ephemair, fondatoare a evenimentului, citată în comunicat.

NAG Bucureşti se desfăşoară anul acesta în 60 de spaţii culturale şi prezintă cu ocazia celei de-a XXIV-a ediţii două proiecte speciale.

Sorina Vazelina continuă proiectul Outside Histories la Rezidenţa BRD Scena9 şi îşi adaugă semnătura lucrărilor permanente realizate anul trecut de Pisica Pătrată, Robert Obert, Maria Bălan şi John Dot S. Pentru prima oară, proiectul Outside Histories deschide o secţiune dedicată foarte tinerilor artişti, cu o primă intervenţie a Ninei Jovanovic, artistă emergentă în vârstă de 7 ani.

Al doilea proiect special îl prezintă pe Saşa Lazăr, artistul care a făcut identitatea vizuală NAG 2020, cu prima expoziţie personală de pictură la A5 Studio Space: A Longer Exposure.

Proiectul focus NAG Outside Histories#2 va putea fi văzut începând de vineri, 2 octombrie, ora 18,00, în curtea Rezidenţei BRD Scena9 din Strada I.L Caragiale nr. 32.

Evenimentul se va desfăşura în concordanţă cu normele de siguranţă transmise de către Ministerul Culturii prin Ordinul nr. 3.142 din 31 august 2020 pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 şi pentru asigurarea desfăşurării activităţilor în condiţii de siguranţă sanitară în domeniul culturii.

Noaptea Albă a Galeriilor este un eveniment iniţiat în 2007 la Bucureşti de Asociaţia Ephemair şi dezvoltat de cinci ani în oraşe din România în parteneriat cu organizaţii locale.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri