Ce destinații caută românii pentru Revelion

A fost un an foarte dificil pentru industria turismului și domeniile conexe. Din nefericire, restricțiile continuă, iar valul al doilea al pandemiei nu face decât să le accentueze. Cele mai multe destinații au fost ”interzise”, anul acesta, turiștilor, dar și agențiilor de turism. În acest sens, Carmen Pavel, președinta agenției de turism J'info Tours, a declarat, pentru wall-street.ro, că inclusiv perioada Revelionului este afectată de pandemie, câteva destinații fiind cele deschise turiștilor români, care se încumetă să iasă din țară.

”Deși nu avem nimic semnat încă, am stabilit câteva călătorii de Revelion pentru Egipt, Dubai și Antalya. În plus, turiștii români mai caută Valea Prahovei, Maramureș sau Bucovina. La mijlocul lunii octombrie m-aș putea pronunța cu certitudine în ceea ce privește turismul în perioada sărbărorilor de iarnă”, a precizat Carmen Pavel.

Președinta agenției de turism a declarat că a fost o perioadă foarte dificilă pentru turism, la nivel internațional. Foarte multe destinații au fost închise, iar ceea ce agențiile au reușit să opereze nu acoperă pierderile suferite.

Inclusiv destinații precum Antalya sau Egipt au suferit piederi de peste 50% ale încasărilor din turism.

Carmen Pavel explică faptul că turismul intern a fost mai solicitat, însă acesta nu acoperă pierderile suferite.

Citeste si:
TOP cinci oferte de cazare pentru o vacanță în noiembrie
TOP cinci oferte de cazare...

Am operat puțin Mallorca, după care nici Spania nu a mai fost deschisă în întregime. Apoi, ne-am îndreptat spre Antalya, însă a fost, din nou, puțin, deoarece a fost închidere de sezon. Am încercat și cu Egiptul, până au solicitat testare COVID, iar oamenii s-au retras. Într-adevăr, România a fost mai solicitată, iar turiștii s-au îndreptat spre Valea Prahovei, Valea Oltului sau Sibiu, dar aceasta nu acoperă pierderile înregistrate.

Carmen Pavel susține că cele trei luni de lockdown nu vor fi recuperate cu ușurință, chiar dacă unele destinații noi au început să permită accesul turiștilor străini, inclusiv români. Cât despre refacerea industriei turismului, aceasta mărtuisește că totul este învăluit în incertitudine și că depinde de evoluția pandemiei la nivel internațional.

Israelul, care era una dintre destinațiile căutate, este acum blocat. Asia, în general, nu e ușor de accesat, în prezent. Se deschid destinații precum America de Sud sau Canada, dar e o deschidere timidă.

J’Info Tours a început să își desfășoare activitatea în anul 1990, după ce a fost înființată de către Carmen și Aurel Pavel. În anul 2000, agenția s-a alăturat companiei de management al călătoriilor și turismului Hogg Robinson Group. Agenția are circuite în peste 100 de destinații, dezvoltându-se atât pe segmentul de turism intern, cât și pe cel al vacanțelor externe.

Citeste si:
Reduceri mari pentru vacanțele de Crăciun sau Revelion
Reduceri mari pentru...

Sursa foto: Shutterstock


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »



Setari Cookie-uri